O familie întreagă a rămas pe drumuri, înainte de iarnă. 30 de ani munciți au ars în câteva minute

×
Codul embed a fost copiat

Apel umanitar pentru o familie din Miercurea Nirajului, județul Mureș. Oamenii au rămas pe drumuri, în plină iarnă, după ce locuința lor a luat foc, iar pompierii au inițiat o campanie pentru a-i ajută.

Oamenii cu suflet au făcut deja primele donații pentru refacerea locuinței.

Nenorocirea s-a întâmplat în urmă cu câteva zile, la puțină vreme după ce familia Molnar își renovase locuința. Bărbatul a plecat de dimineață la biserica, în timp ce soția lui, cu probleme de sănătate, a rămas acasă. La scurt timp, spune ea, a auzit o bubuitură din camera unde se află centrală pe lemne. În câteva minute flăcările au cuprins imediat acoperișul și mansardă casei.

Molnar Imola, păgubită: “Deja ardea. Am avut puterea să aduc o găleată de apă. Am văzut că nu se oprește, se extinde”.

Speriată, femeia a cerut ajutorul vecinilor, iar oamenii au sunat imediat la pompieri. Casa a fost însă afectată în mare parte, iar pagubele sunt mari. 30 de ani munciți au ars în câteva minute.

Molnar Imola, păgubită:
“Hainele de iarnă, mobilă... sută la sută a ars. Din acoperiș 13 țigle au rămas, nimic nimic”.

Citește și
Incendiu violent în Bistrița. Un adăpost pentru animale a ars precum o torță
Incendiu violent în Bistrița. Un adăpost pentru animale a ars precum o torță
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Molnar Sandor: “Dacă eram în casă, poate ardem și noi. Dacă era noaptea, Doamne ferește. dar au venit și din sat și din satul vecin și au scos ce au putut din bucătărie din camera”.

Pompierii voluntari au mers din poartă în poartă ca să adune bani pentru că peste iarnă oamenii să aibă măcar un acoperiș deasupra capului.

Kacso Istvan, pompier SVSU Miercurea Nirajului: “Chiar i-aș recomanda locuitorilor să aibă mai mare atenție, mai ales în perioada iernii. Mai ales la curățirea coșurilor. Problemele poată să vină și din cauza instalațiilor electrice improvizate”.

De ajutor însă mai este nevoie, iar pentru această pompierii au deschis și un cont bancar.

Molnar Tibor Sandor
RO72 CECE C001 946338561411

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Un incendiu violent a cuprins trei case, la Ploiești. Un bărbat a murit carbonizat
Un incendiu violent a cuprins trei case, la Ploiești. Un bărbat a murit carbonizat

Un om a murit şi trei case au fost înghiţite de flăcări într-un incendiu izbucnit aseară, la marginea Ploieștiului. Vâlvătaia pornită în locuinţa unui bărbat s-a întins cu repeziciune şi a făcut prăpăd.

Incendiu violent în Bistrița. Un adăpost pentru animale a ars precum o torță
Incendiu violent în Bistrița. Un adăpost pentru animale a ars precum o torță

Un adăpost pentru animale, în care era depozitat și fân, a luat foc în cartierul Unirea din Bistrița.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă