O companie petrolieră, găsită vinovată pentru moartea unui copil de 9 ani din Prahova

×
Codul embed a fost copiat

O companie petrolieră din România a fost găsită vinovată pentru moartea unui copil de numai 9 ani din județul Prahova.

Marian Furcelea din comuna Ariceştii Rahtivani și-a dat ultima suflare în februarie 2014 pe un câmp.

În ziua fatidică se întorcea de la şcoală, iar în drumul spre casă a poposit lângă o sondă petrolieră, pentru a proba ghetele primite cadou. A inhalat însă gazele toxice, și astfel și-a găsit sfârșitul.

Pentru că zona periculoasă nu era îngrădită, compania petrolieră a fost obligată, definitiv, de Curtea de Apel Ploiești, să achite o amendă penală de 750 de mii de lei.

Familiei băiatului îi revine o sumă echivalentă cu 105.000 de euro. Părinții lui Marian primesc 30.000 de euro fiecare, iar frații - câte 15.000 de euro. Inițial familia ceruse despăgubiri de 9 milioane de euro.

Citește și
Ludovic Orban
Guvernul va suplimenta cu 750 numărul de posturi din învăţământul preuniversitar
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
OMS a raportat o creştere record a cazurilor zilnice de coronavirus la nivel mondial
OMS a raportat o creştere record a cazurilor zilnice de coronavirus la nivel mondial

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a raportat joi o creştere record a numărului cazurilor de coronavirus la nivel mondial, cu 338.779 de cazuri în 24 de ore, pe fondul creşterii infecţiilor în Europa, relatează Reuters, citat de News.ro. 

Guvernul va suplimenta cu 750 numărul de posturi din învăţământul preuniversitar
Guvernul va suplimenta cu 750 numărul de posturi din învăţământul preuniversitar

Guvernul României a aprobat, în ședința de joi, suplimentarea cu 750 de posturi a necesarului pentru personalul din unitățile de învățământ preuniversitar de stat.

Mark Stam a povestit cum a fost diagnosticat fals-pozitiv cu COVID, la „Interviurile lui Vitalie”
Mark Stam a povestit cum a fost diagnosticat fals-pozitiv cu COVID, la „Interviurile lui Vitalie”

Artistul basarabean Mark Stam a povestit la „Interviurile lui Vitalie” prin ce a trecut când a fost diagnosticat pozitiv la testul de coronavirus.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.