O cisternă încărcată cu motorină a luat foc, la rampa unei rafinării din Ploieşti

×
Codul embed a fost copiat

Incident periculos la rampa de încărcare a unei rafinării din Ploieşti. O cisternă s-a aprins în momentul în care era alimentată.

Focul a cuprins în scurt timp întreaga încărcătură. Pericolul a fost uriaş pentru că în imediata apropiere se aflau mai multe rezervoare pline cu combustibil.

Cisterna care s-a aprins era încărcată cu 14 tone de motorină. Încă nu se ştie exact ce anume a declanşat incendiul. Martorii spun că la scurt timp după izbucnirea flăcărilor s-au auzit şi câteva bubuituri. Un fum negru şi gros se putea zări de la depărtare.

Cristian Romica, martor: „Flacăra, fum negru. Au ars două cisterne, cred. Pericol. Erau maşini la încărcat şi erau şi aşteptau la încărcat şi în curte”.

Când s-a declanşat incendiul, în rampa auto se aflau mai multe cisterne ce aşteptau să fie încărcate. Toate au fost scoase în mare grabă. Sirenele echipajelor de urgenţă s-au auzit în scurt timp. 34 de pompieri cu 5 autospeciale, dar şi câteva ambulanţe au fost trimise în zonă. Până la sosirea lor, serviciul de pompieri al rafinăriei a mai domolit vâlvătaia.

Citește și
tanara maltratata
Instanța a mărit pedeapsa tânărului care s-a filmat în timp ce spărgea pahare în capul iubitei
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Colonel Dumitru Elisei, prim adjunct al ISU Prahova: „Eforturile s-au concentrat atât pe stingerea incendiului, cât şi pe protecţia zonei imediat învecinate, deoarece la o depărtare nu mare erau rezervoare cu benzină şi motorină. Iniţial, a fost risc de propagare şi la vecinătăţi la aceste rezervoare”.

Reprezentanţii rafinăriei au anunţat, marți la amiază, că situaţia este este sub control şi se va trece la cercetarea evenimentelor.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Gest inconștient la Ploiești: A mers agățat de tramvai
Gest inconștient la Ploiești: A mers agățat de tramvai

Gest inconştient la Ploieşti, unde un tânăr s-a plimbat cu tramvaiul.

Instanța a mărit pedeapsa tânărului care s-a filmat în timp ce spărgea pahare în capul iubitei
Instanța a mărit pedeapsa tânărului care s-a filmat în timp ce spărgea pahare în capul iubitei

Un tânăr din Ploieşti care se filma în timp ce îşi bătea iubita și îi spărgea pahare în cap, imaginile fiind postate pe Facebook, a fost condamnat definitiv la aproape 13 ani de închisoare cu executare.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.