Nouă indivizi din Iași, condamnați definitiv la închisoare. Își puneau copiii să fure în orașele Moldovei și în Paris

×
Codul embed a fost copiat

Nouă indivizi din Iaşi au fost condamnaţi definitiv la închisoare pentru că își puneau copiii să fure din buzunarele oamenilor, din genţi, profitând de neatenţia lor în autobuze sau în magazine.

Gruparea acţiona şi în oraşele Moldovei, dar şi la Paris, iar copiii erau amenințați cu bătaia şi trimişi zilnic la furat sau la cerşit.

Faptele s-au petrecut în anul 2015, iar la anchetă au fost implicate autoritățile române, care au făcut echipă comună cu autorităţile judiciare din Franţa.

Potrivit anchetatorilor, cele nouă persoane și-au obligat propriii copii, amenințându-i cu bătaia, să meargă zilnic în mijloacele de transport în comun, în stații și în malluri, pentru a fura din buzunarele și genţile oamenilor portofele, telefoane și bani.

O parte dintre minori au fost duși în Franța, unde au fost forțați să cerșească și să fure lucruri de la turiștii aflați în centrele aglomerate ale Parisului. Prada era trimisă apoi în țară în colete, iar banii erau viraţi prin sistemul de transfer monetar internaţional.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Gruparea a primit condamnări cu detenţia, între patru ani şi aproape 10 ani. Sentinţa e definitivă.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Apa, raționalizată în nordul țării. România trece prin una dintre cele mai secetoase perioade din istorie
Apa, raționalizată în nordul țării. România trece prin una dintre cele mai secetoase perioade din istorie

Seceta atinge cote alarmante, în special în Est și în Vest, iar situația s-ar putea înrăutăți în perioada imediat următoare.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.