Nou-născutul care a murit în a doua zi de viață era infectat cu streptococ. Medicul nu l-ar fi tratat corespunzător

×
Codul embed a fost copiat

După șase ani de cercetări o doctoriță din Botoșani a fost trimisă în judecată pentru ucidere din culpă.

Potrivit rechizitoriului, doctorița, în calitatea sa de medic neonatolog, nu ar fi dispus efectuarea unor investigații suplimentare în cazul unui bebeluș care a murit, la două zile după naștere. În plus, deși părinții au cerut transferul copilașului la Iași, doctorița i-a refuzat.

Pe 1 septembrie 2016, o femeie în vârstă de 36 de ani și însărcinată în 40 de săptămâni, ajungea la Maternitatea Botoșani pentru un consult de rutină.

Doctorița neonatolog, care era de gardă, a decis să provoace travaliul. După mai bine de 10 ore de la această procedură, mama, dar şi o asistentă, au sunat la medic. Femeia nu putea naște normal.

Aproape de miezul nopţii, medicul a hotărât să-i facă mamei cezariană.

Citește și
tigru
De ce a murit pe neașteptate Django, tigrul vedetă de la Galați. Respins de mama sa la naștere, a crescut alăptat de o cățea
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Bebelușul, un băieţel cu greutatea de 3.740 de grame, a venit pe lume cu nota 9 la naștere. Însă, analizele au arătat că avea un Streptococ Beta Hemolitic de Grup B, ce se poate dovedi fatal pentru bebeluşi dacă nu este tratat la timp.

Procurorii nu au stabilit dacă infecția a fost luată sau nu din spital. Mama spune că și-a făcut analizele și înainte, și după naștere, și a fost negativă.

A doua zi de la naștere, tatăl a cerut transferul bebelușului la Iași, dar a fost refuzat.

Lucian Alexandrescu, tatăl copilului:Pe data de 3 m-au sunat să vin urgent. Și când am ajuns, copilul a mai mișcat o dată și a murit în fața noastră”.

Părinții au făcut plângere, iar doctorița a fost trimisă în judecată pentru ucidere din culpă. Procurorii spun că nu ar fi aplicat o serie de proceduri micului pacient, cum ar fi efectuarea unor analize și investigații suplimentare, asigurarea unui suport respirator și tratamentul cu antibiotice.

Otilia Alexandrescu, mama copilului: „M-a lasat în travaliu 12 ore, în care nu am fost consultată deloc. Să faci tratament copilului doar pe hârtie, să vezi că acel copil geme, suferă, și să faci tratament doar pe hârtie”.

Contactată de Știrile PRO TV, doctorița care nu mai profesează în Botoșani nu a vrut să-și exprime un punct de vedere.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Medic neonatolog, trimis în judecată pentru ucidere din culpă. Un bebeluș a murit în a doua zi de la naștere
Medic neonatolog, trimis în judecată pentru ucidere din culpă. Un bebeluș a murit în a doua zi de la naștere

Un medic neonatolog, care acum șase ani a fost acuzat că nu a depus eforturi pentru a salva viața unui bebeluș, a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă.

De ce a murit pe neașteptate Django, tigrul vedetă de la Galați. Respins de mama sa la naștere, a crescut alăptat de o cățea
De ce a murit pe neașteptate Django, tigrul vedetă de la Galați. Respins de mama sa la naștere, a crescut alăptat de o cățea

Tigrul de la o grădină zoologică din Galați care l-a rănit în urmă cu 7 ani pe Nicolae Bacalbașa - medic și fost parlamentar - a murit. Îngrijitorii au constatat că Django, care avea doar 9 ani, nu se mai hrănea corespunzător de două săptămâni.  

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.