Cauza prăbușirii avionului în Lacul Colibița. Ce spune raportul preliminar de investigație

acc colibita

Un raport preliminar de investigație în cazul avionului prăbușit la finalul lunii august în Lacul Colibița a fost publicat de Autoritatea de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile.

Potrivit documentului, vina pentru accident îi revine pilotului bistrițean Marius Ionașcu, care îi arăta unui cetățean german Marea de la Munte și s-a apropiat prea tare de apă, atingând cu vârful planului drept suprafața lacului.

Avionul de mici dimensuni a căzut în apă la scurt timp după contactul cu apa, iar Ionașcu a fost declarat decedat la locul accidentului, potrivit Bistrițeanul.

„După decolare aeronava a urmat un traseu direct spre lacul Colibița. La ajungerea în zonă, aeronava a survolat o parte din latura nordică a lacului, după care pilotul a inițiat un viraj pe dreapta, cu unghi mare de înclinare, în coborâre, cu intenția de a intra pe lac pe o direcție probabilă de la est la vest și la o înălțime mică față de suprafața apei. Pe timpul efectuării virajului, aeronava a atins cu vârful planului drept suprafața lacului. Ca urmare a acestui prim contact, vârful planului drept s-a rupt, iar aeronava a pierdut din viteză, concomitent cu o evoluție înclinată pe partea stângă, care a condus la un contact dur cu apa pe această parte”, a arătat raportul AIAS.

Pilotul avea 61 de ani și avea o licență de pilot pentru aeronave ultraușoare motorizate și 442 de ore de zbor.

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români
Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Zborurile s-ar putea scumpi, după un vot al Uniunii Europene împotriva poluării
Zborurile s-ar putea scumpi, după un vot al Uniunii Europene împotriva poluării

Călătorii ar putea să plătească mai mult pentru zboruri, după ce o măsură împotriva poluării a fost votată de comitetul de mediu din Parlamentul European (PE).

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă