Noi convoaie cu tehnică militară, așteptate la Mihail Kogălniceanu. Trei vehicule militare, implicate într-un accident

×
Codul embed a fost copiat

La Mihail Kogălniceanu sunt așteptate noi convoaie cu tehnică militară: echipamente NATO care vor fi dislocate apoi în mai multe zone din România.

Pe drumul spre mare, trei autovehicule militare au fost implicate într-un accident.

Pe drum, convoiul militar al NATO a făcut accident pe Valea Oltului.

Trei autovehicule militare au implicate în incident pe DN7, în zona localităţii Călineşti, din Argeş.

Polițiștii au anunțat că în convoi se află mai mulți soldați americani, dar nimeni nu a fost rănit.

Citește și
ucraina
Armata rusă anunţă câştiguri teritoriale şi că: "Populaţia civilă nu trebuie să se teamă de nimic"
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

În ceea ce privește cel de-al patrulea convoi militar așteptat aici la Mihail Kogălniceanu, sunt 11 trailere care care au plecat joi dimineață din vama Nădlac, în două coloane.

Vin de la o bază Nato din Germania și transportă TAB-uri, ambulanțe militare și materialele necesare soldaților.

Autoritățile susțin că în autovehiculele NATO nu există tehnică militară periculoasă.

Probabil convoiul va ajunge joi seară la unitatea de la malul mării

Alte cinci elicoptere NATO, venite de la o bază militară din Craiova, au aterizat miercuri seară pe Aeroportul din Timișoara.

Potrivit informatiilor oficiale, s-au oprit în România ca să realimenteze și să se odihnească piloții.

Ilknur Pintilie, corespondent PROTV: „Convoiul militar este așteptat să sosească din clipă în clipă la baza Mihail Kogălniceanu, a fost implicat într-un accident pe Valea Oltului, din fericire, niciun militar nu este rănit. În convoi există tehnică militară performantă iar autoritățile ne asigură că nu este periculoasă. În același timp, pe Aeroportul din Timișoara au aterizat cinci elicoptere, se pare că piloții au vrut doar să alimenteze și să se odihnească, iar astăzi la baza militară de la Fetești, Baza Borcea, au aterizat două aeronave F5 Lightning 2, ale Forțelor Aeriene ale SUA în Europa, și se vor antrena împreună cu militarii români de la forțele aeriene române, în misiuni comune.”

Revenind la baza aeriană de la Mihail Kogălniceanu, continuă misiunile de poliție aeriană.

Sunt piloți germani, italieni, americani și români care supraveghează granița aeriană a României și, implicit, a NATO la Marea Neagră.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Mii de oameni fug de războiul din Ucraina și se refugiază în România: ”Suntem speriați, am lăsat totul”
Mii de oameni fug de războiul din Ucraina și se refugiază în România: ”Suntem speriați, am lăsat totul”

La punctele de frontieră din nordul țării sosesc tot mai mulți ucraineni care fug din calea războiului. Oamenii și-au făcut rapid bagajele, și-au luat copiii și s-au îndreptat către prietenii din România care i-ar putea primi în casele lor.

Armata rusă anunţă câştiguri teritoriale şi că:
Armata rusă anunţă câştiguri teritoriale şi că: "Populaţia civilă nu trebuie să se teamă de nimic"

Armata rusă a anunţat joi că separatiştii proruşi din estul Ucrainei au înregistrat câştiguri teritoriale în faţa armatei ucrainene, în timp ce Kievul se confruntă încă din cursul dimineţii cu o invazie militară, relatează France Presse, scrie Agerpres. 

Ucraina anunţă ruperea relaţiilor diplomatice cu Rusia
Ucraina anunţă ruperea relaţiilor diplomatice cu Rusia

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunţat joi ruperea relaţiilor diplomatice cu Rusia, după agresiunea militară împotriva teritoriului ucrainean ordonată în zorii zilei de şeful statului rus, Vladimir Putin, transmite Reuters.

ANALIZĂ. Cât de puternică este armata Ucrainei și ce șanse are oprescă invazia Rusiei
ANALIZĂ. Cât de puternică este armata Ucrainei și ce șanse are oprescă invazia Rusiei

Forţele armate ale Ucrainei sunt mult inferioare ca număr şi înzestrare celor ale Rusiei, dar experţi militari apreciază că ele vor fi capabile să opună o rezistenţă semnificativă şi să provoace pierderi grele inamicului, arată o analiză Reuters.

Recomandări
Anularea interzicerii maşinilor cu combustie prevăzută de Green Deal, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
Anularea interzicerii maşinilor cu combustie prevăzută de Green Deal, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi
Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi

Centralizarea tututor voturilor continuă, dar pentru PSD și PNL lucrurile sunt deja clare la nivel național.  

România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM
România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM

Vijelii și caniculă, așa am putea descrie vremea din ultimele 48 de ore de la noi din țară.