Nicuşor Dan: Podul de la Doamna Ghica va fi deschis circulaţiei înainte de începerea şcolii

Nicușor Dan
Sursa foto: Facebook / Nicușor Dan

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, vineri, că Pasajul Doamna Ghica urmează să fie deschis circulaţiei în săptămâna dinaintea începerii noului an şcolar, potrivit Agerpres.

„La podul de pe Doamna Ghica am promis că înainte de începerea şcolilor o să dăm drumul. Şcoala începe luni, 11 septembrie, şi în săptămâna dinainte o să dăm drumul la circulaţie. O să mai rămână nişte lucrări sub pod, la amenajarea parcărilor şi mici detalii, dar se va circula pe pod în momentul în care începe şcoala", a precizat Dan, întrebat despre stadiul a acestui proiect, după ce a vizitat Muzeul Copiilor.

El a adăugat că, în prezent, se fac testele obligatorii de rezistenţă a pasajului, menţionând că va fi dat în folosinţă fără recepţie, aceasta urmând a se efectua în câteva luni.

„În acest moment se fac testele. Este obligatoriu, conform legii, este o lucrare de infrastructură şi există normative despre cum se verifică rezistenţa acestei lucrări de infrastructură. Au venit nişte camioane încărcate şi static şi dinamic, care să vadă că structura de rezistenţă rezistă. Va fi dat în folosinţă fără recepţie, dar recepţia nu se va face în 10 ani, se va face în câteva luni după darea în folosinţă", a explicat primarul general. 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Un nou tramvai Imperio intră în circulație în București. Nicușor Dan spune că numărul călătorilor a crescut
Un nou tramvai Imperio intră în circulație în București. Nicușor Dan spune că numărul călătorilor a crescut

Al cincizecilea tramvai Imperio, dintre cele 100 contractate de Primăria Municipiului Bucureşti, intră de marţi în circulaţie pe linia 1.  

Burduja: Termoenergetica are o datorie de 1 mld lei către ELCEN. Ne temem că ELCEN nu va putea achiziţiona gaz pentru iarnă
Burduja: Termoenergetica are o datorie de 1 mld lei către ELCEN. Ne temem că ELCEN nu va putea achiziţiona gaz pentru iarnă

Ministrul Energiei Sebastian Burduja spune că i-a semnat primarului general Nicuşor Dan că datoria Termoenergetica către ELCEN este una foarte mare.

Nicuşor Dan: „O să aibă oamenii apă caldă în sectoarele 2, 3 şi 4, în zilele următoare. Nu instant. Dar încet-încet”
Nicuşor Dan: „O să aibă oamenii apă caldă în sectoarele 2, 3 şi 4, în zilele următoare. Nu instant. Dar încet-încet”

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că lucrările de reparaţii din cauza cărora mai mulţi locuitori ai Bucureştiului nu au avut apă caldă sunt finalizate, iar în perioada imediat următoare cei afectaţi vor primi apă caldă.

Nicușor Dan, despre alegerile din 2024: ”Îmi doresc să fiu candidatul dreptei, aşa cum a fost în 2020”
Nicușor Dan, despre alegerile din 2024: ”Îmi doresc să fiu candidatul dreptei, aşa cum a fost în 2020”

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, afirmă că îşi doreşte să fie, din nou, la alegerile locale din 2024, candidatul partidelor de dreapta pentru funcţia de edil al municipiului Bucureşti.

STB instalează panoruri digitale în aproape o mie de stații. Programul de circulaţie, afișat în timp real
STB instalează panoruri digitale în aproape o mie de stații. Programul de circulaţie, afișat în timp real

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a scris, duminică, pe Facebook, că aproape o mie de staţii STB vor fi dotate cu panouri digitale, iar călătorii vor afla în timp real programul de circulaţie a vehiculelor şi ce variante de traseu au la dispoziţie.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie
Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie

Astăzi, 12 iunie, Institutul Național de Statistică ar fi trebuit să anunțe, conform calendarului oficial, statistica legată de starea și de evoluția salariului mediu pe economie la nivelul lunii aprilie. Ieri INS a anunțat că amână datele.