Nicuşor Dan: În unele ţări europene e o normalitate să ai 19 grade în casă. Lumea s-a obișnuit la 22 de grade

Nicușor Dan
Agerpres

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat că o cincime dintre blocurile din Bucureşti primesc încălzire sub parametrii pentru ca reţeaua de termoficare să nu fie suprasolicitată şi să nu apară avarii majore a căror reparaţii ar putea dura și 2 zile.

”Suntem în momentul cel mai de jos al sistemului de termoficare din Bucureşti. Este consecinţa unor ani în care nu s-a făcut nimic, nu s-au aruncat bani şi mai ales nu s-au făcut investiţii în schimbarea reţelei. Lunile pe care le-am petrecut la Primărie m-am asigurat că lăcrările pot să înceapă în această vară. Am semnat contractul pe 300 milioane de euro, fonduri europene, avem promisiunea de 200 milioane PNLR, mai avem 320 milioane de lei de data aceasta pe care ni i-a dat Guvernul pentru sistemul de termoficare, am anunţat intenţia de a prelua ELCEN în care sunt foarte optimist să comasăm producţia şi distribuţia. O să avem chiar mâine o întâlnire cu constructorii, tocmai ca să nu facem o licitaţie în gol şi să facem o licitaţie aplicată, astfel încât să avem încă din vara asta foarte muli constructori care să lucreze la reparaţia reţelei de termoficare. Ce pot eu să promit este că la iarna viitoare va fi mai bine şi încă o iarnă va fi şi mai bine, o să stabilizăm sistemul”, a declarat luni seară Nicuşor Dan, la Digi24, potrivit News.ro.

Primarul Capitalei a explicat că dacă temperaturile ar fi mai ridicate, presiunea la reţeaua de termoficare ar fi putut fi mai mare.

”Dacă am fi fost într-o zi normală cu 5-6 grade, atunci am fi putut risca să avem presiune mai mare. Cu cât presiunea e mai mare, cu atât riscut de a apare o avarie e mai mare, logic. Pentru că punem presiune pe o reţea care este ciur. Însă într-o zi în care este foarte frig şi dacă apare o avarie, poţi să ai 5-10-15 blocuri care nu o să aibă apă caldă o zi, o zi şi jumătate, două. Asta se întâmplă. Şi atunci îmtr-o zi foarte friguroasă nu îţi permiţi acest risc”, a declarat Nicuşor Dan.

Întrebat câte blocuri sunt afectate şi care au furnizare sub parametrii, edilul a declarta că între 15 şi 20 la sută din blocurile conectate la reţeaua de termoficare a Capitalei.

Citește și
calorifer - Shutterstock
De ce este puțină căldură în caloriferele din București: ”Ne e frică să nu crape rețeaua”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

”Undeva între 15-20% dintre blocurile care sunt. O cincime dintre blocurile din Bucureşti primesc căldură sub parametri, exact. Sunt ţări europene în care e o normalitate să aibă 19 grade în casă. Lumea s-a obişnuit undeva la 22 de grade. Am vrut să evităm riscul”, a declarat Nicuşor Dan.

Primarul Nicuşor Dan a mai precizat că luni seara nu mai era nicio avarie majoră la reţeaua de termoficare din Bucureşti.

”Azi nu ştiu în momentul acesta (dacă sunt avarii - n.r.), însă azi la ora 11 erau doar două avarii care erau pe reţeaua secundară şi urmau să fie remediate după-amiaza. Avarii majore nu avem în acest moment. Tot ce putem face e să nu suprasolicităm reţeaua, să sperăm că nu va crăpa, iar dacă va crăpa, tot ce putem face e sa remediem”, a explicat Nicuşor Dan.

Mai multe blocuri din sectoarele 1,2,4,5 şi 6 ale Capitalei au rămas fără căldură şi apă caldă din cauza unor avarii.

Ulterior, pentru că declarațiile sale au provocat comentarii acide pe rețelele sociale, primarul a revenit cu explicații pe contul de Facebook. 

”Pentru că au început să apară interpretări la o replică pe care am dat-o în seara asta, vreau să precizez. Am spus că sunt ţări în care temperatura de 19 grade în casă este normală, dar nu am spus că e normal să ai 19 grade în casă, la Bucureşti. Un sistem de încălzire normal e un sistem în care fiecare are în casă ce temperatură vrea si plăteşte proporţional. Toate acţiunile mele din aceste două luni şi jumătate de mandat au urmărit ca, pe termen mediu şi lung, să avem un astfel de sistem”, a precizat Nicuşor Dan.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Primăria Capitalei vrea să înceapă reabilitarea a aproximativ 260 de km de rețea de termoficare
Primăria Capitalei vrea să înceapă reabilitarea a aproximativ 260 de km de rețea de termoficare

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat că marţi încep discuţiile cu opt mari firme pe marginea caietelor de sarcini care vor fi întocmite în vederea reabilitării reţelei de termoficare.

De ce este puțină căldură în caloriferele din București: ”Ne e frică să nu crape rețeaua”
De ce este puțină căldură în caloriferele din București: ”Ne e frică să nu crape rețeaua”

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a explicat, luni, motivul pentru care ”multe” blocuri din București beneficiază de un nivel scăzut de căldură în rețeaua de termoficare, deși ne aflăm în plină iarnă.

Nicușor Dan a vorbit de reformarea Bucureștiului, cu datorii de 2,5 miliarde de lei. Ce soluții are
Nicușor Dan a vorbit de reformarea Bucureștiului, cu datorii de 2,5 miliarde de lei. Ce soluții are

Datoriile Primăriei Generale au ajuns la 2,5 miliarde de lei, cât costă 10 mii de apartamente sau lucrările la metroul din Drumul Taberei.

Spitalul modular de la Pipera va fi închis, pentru că a scăzut numărul bolnavilor de coronavirus!!!
Spitalul modular de la Pipera va fi închis, pentru că a scăzut numărul bolnavilor de coronavirus!!!

Spitalul modular de la Pipera va fi închis, a anunțat primarul Capitalei, Nicușor Dan. Acolo erau tratate persoane bolnave de coronavirus, dar cum numărul acestora a scăzut. Unitatea nu mai este necesară, a explicat primarul.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.