Nicolae Ciucă anunță că este posibil ca salariul minim și pensiile să crească în 2023

Premierul Nicolae Ciucă
Guvernul României

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, vineri, că există voința politică din partea coaliției de guvernare ca anul viitor să fie crescute salariul minim pe economie și pensiile.

”Am susţinut de la început că trebuie să ne îngrijim astfel încât să ne aliniem la această decizie. Există posibilitatea ca începând cu anul 2023, aşa cum am discutat în coaliţie şi cum am afirmat de fiecare dată, să susţinem creşterea salariului minim şi, desigur, a pensiilor, doar că aceste date, aşa cum este şi normal şi responsabil, vor fi făcute publice după ce vom avea proiecţia de buget pe anul 2023”, a spus premierul.

Întrebat dacă este posibil să există o majorare şi a salariului minim şi a pensiilor, premierul Nicolae Ciucă a spus: ”Este cât se poate de posibil, există voinţa politică, atât a PNL cât şi a PSD, astfel încât să putem să luăm o astfel de decizie”.

Nicolae Ciucă, anunț important despre voucherele sociale

Despre voucherele sociale de 50 de euro, la două luni, premierul a spus că în funcţie de evoluţia situaţiei şi de fondurile de care dispun, iau în calcul prelungirea acestei măsuri şi anul viitor.

”Pe de o parte trebuie să acoperim rata de creştere a inflaţiei, de cealaltă parte, de asemenea în funcţie de evoluţia concretă şi de evoluţia inflaţiei şi a economiei, aşa cum am făcut anul acesta şi am luat deja două măsuri de a asigura cetăţenilor vulnerabili cu salarii mici, cu pensii mici, acest sprijin financiar, primul în prima jumătate e a anului, cel de-al doilea în a doua jumătate, să gândim şi să luăm măsuri similare şi anul viitor”, a afirmat șeful guvernului.

Citește și
Nicolae Ciucă
Premierul Nicolae Ciucă vrea să lanseze programul „O carte pe an pentru fiecare elev“
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Ce spune premierul Ciucă despre prelungirea plafonării preţului la carburanţi
Ce spune premierul Ciucă despre prelungirea plafonării preţului la carburanţi

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, vineri, despre o prelungire a plafonării preţului la carburanţi că urmează ca în şedinţa de coaliţie de săptămâna viitoare să se ia o decizie.

Premierul Nicolae Ciucă vrea să lanseze programul „O carte pe an pentru fiecare elev“
Premierul Nicolae Ciucă vrea să lanseze programul „O carte pe an pentru fiecare elev“

Premierul Nicolae Ciucă a propus, luni, derularea Programului „O carte pe an pentru fiecare elev”, iar Asociaţia Editorilor şi-a exprimat disponibilitatea de a-l susţine.

 

Nicolae Ciucă, huiduit la discursul de la Țebea. ”Un fel de presimțire îmi spune că viitorul este nesigur”
Nicolae Ciucă, huiduit la discursul de la Țebea. ”Un fel de presimțire îmi spune că viitorul este nesigur”

Premierul Nicolae Ciucă a fost huiduit în timpul discursului pe care l-a ținut duminică la Țebea, la comemorarea a 150 de ani de la moartea lui Avram Iancu.  

Premierul Nicolae Ciucă: Din analiza de până acum, nu identificăm riscul ca ţara noastră să rămână fără energie
Premierul Nicolae Ciucă: Din analiza de până acum, nu identificăm riscul ca ţara noastră să rămână fără energie

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, joi, despre situaţia energetică, în contextul războiului din Ucraina, că din analiza de până acum, nu identificăm riscul ca ţara noastră să rămână fără energie.

Cum vrea Nicolae Ciucă să îi aducă în România pe cei mai buni cercetători din lume. Guvernul oferă 1,4 milioane de euro
Cum vrea Nicolae Ciucă să îi aducă în România pe cei mai buni cercetători din lume. Guvernul oferă 1,4 milioane de euro

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat lansarea, în următoarele săptămâni, a celui „mai ambiţios program de aducere în România a cercetătorilor de top de la nivel global, români şi străini”.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.