N-a plătit pentru o partidă de amor. Bărbat din Suceava, bătut măr, tâlhărit și lăsat fără verighetă

bani furati
Shutterstock

Un bărbat din Suceava a fost bătut măr, tâlhărit și lăsat fără bani și verighetă, pentru că nu a vrut să plătească pentru o partidă de sex. Femeia și „protectorul” ei au intrat peste el în casă, iar tânăra l-a lovit atât de tare, încât s-a rănit la mână.

Tânăra și complicele ei au fost arestați în urmă cu câteva zile, pentru tâlhărie, respectiv complicitate la tâlhărie. Polițiștii din Vatra Dornei au aflat, în anchetă, că bărbatul, în vârstă de 55 de ani, s-a înțeles cu tânăra pentru o partidă de sex plătit, care a avut loc la domiciliul său, pe 24 august. După, nu a mai vrut să-i dea banii, relatează publicația Monitorul de Suceava.

Tânăra a plecat jurându-i răzbunare și s-a ținut de cuvânt, pentru că s-a întors alături de un alt tânăr. Acesta era binecunoscut polițiștilor pentru mai multe furturi mărunte, dar trecuse și la infracțiuni cu violență, bătăi prin localuri, și era sub control judiciar.

Cei doi tineri au intrat peste bărbat în casă și l-au lovit zdravăn.

„Ulterior, la reconstituirea organizată de polițiști la locul faptei, s-a stabilit că primul care a lovit a fost Tescu (individul arestat, n.r.), după care tânăra i-a aplicat multiple lovituri bărbatului, cerându-i să plătească pentru serviciile sexuale. Tânăra l-a lovit atât de tare pe bărbat, încât a suferit și ea o serie de leziuni la nivelul mâinilor”, au precizat surse judiciare.

Citește și
Spitalul din România în care aproape toți medicii au avut Covid-19. ”Ar trebui să-i mulțumim lui Dumnezeu”
Un bolnav de Covid-19 din Suceava a murit imediat ce a ajuns acasă, după ce s-a externat la cerere
Scene incredibile la sediul PSD. Gestul lui Ciolacu atunci când Firea își face apariția


Fata i-a furat 150 de lei, o verighetă din aur și mai multe carduri și a plecat, iar victima a sunat la poliție.
Polițiștii din Vatra Dornei i-au prins pe suspecți în doar zece minute, iar toți banii și restul obiectelor furate au fost recuperate, arată sursa citată.

Pe 27 august, agresorii au primit mandate de arestare pentru 30 de zile.

Articol recomandat de sport.ro
Eroarea comisă de Gigi Becali la alegerile locale: "M-am încurcat, am anulat votul"
Eroarea comisă de Gigi Becali la alegerile locale: "M-am încurcat, am anulat votul"
Citește și...
Un bărbat din Suceava a vrut să-și salveze capra, din fântână. A căzut peste ea
Un bărbat din Suceava a vrut să-și salveze capra, din fântână. A căzut peste ea

Un bărbat din Suceava a căzut într-o fântână, unde intrase ca să-și salveze capra. Amândoi au fost salvați de pompieri, și cum nu au fost răniți în urma accidentului, omul și-a luat capra de funie și a plecat spre casă.

Un bolnav de Covid-19 din Suceava a murit imediat ce a ajuns acasă, după ce s-a externat la cerere
Un bolnav de Covid-19 din Suceava a murit imediat ce a ajuns acasă, după ce s-a externat la cerere

Un bărbat din județul Suceava bolnav de Covid-19 a murit la câteva minute după ce a ajuns acasă, el insistând să fie externat la cerere din spital.

Femeie din Suceava, arestată pentru trafic de influență. Pentru ce folosea conturi false de Facebook
Femeie din Suceava, arestată pentru trafic de influență. Pentru ce folosea conturi false de Facebook

O femeie a fost arestată preventiv pentru 30 de zile de judecătorii Tribunalului Suceava fiind acuzată de mai multe fapte de trafic de influenţă comise după ce şi-a creat mai multe identităţi false pe Facebook.

Recomandări
Klaus Iohannis, la Summitul B9: Rusia va continua să reprezinte cel mai mare risc de securitate. Trebuie să fim pregătiţi
Klaus Iohannis, la Summitul B9: Rusia va continua să reprezinte cel mai mare risc de securitate. Trebuie să fim pregătiţi

Îmbunătăţirea securităţii pe Flancul Estic al NATO, mai ales în regiunea Mării Negre. Astfel, vom întări securitatea regională şi euroatlantică şi a tuturor celor 32 de Aliaţi.  

Rezultate alegeri locale 2024. Un preot a ieșit din altar și a devenit primar. Un edil aflat în arest a fost votat din nou
Rezultate alegeri locale 2024. Un preot a ieșit din altar și a devenit primar. Un edil aflat în arest a fost votat din nou

De la compozitori la preoți ori persoane aflate în arest, alegerile locale au scos în față tot felul de personaje, unele de-a dreptul controversate, care au câștigat, totuși, încrederea cetățenilor.  

Incendiu la Centrala Nuclearelectrică Cernavodă. Pompierii au intervenit deja și spun că situația este sub control
Incendiu la Centrala Nuclearelectrică Cernavodă. Pompierii au intervenit deja și spun că situația este sub control

Un incendiu minor a izbucnit la Centrala Nuclear-Electrică (CNE) Cernavodă, însă situaţia este sub control, fără a fi necesară alertarea populaţiei prin RoAlert, a anunțat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Dobrogea".