Mulți români și-au prelungit vacanța de Rusalii. Stațiunea Mamaia, încă plină, în special de familii cu copii

×
Codul embed a fost copiat

Oficial, vacanța se încheie luni! Dar cine spune asta? S-au întrebat cei pe care nu i-a mânat nimeni și nimic acasă. Vremea este minunată, nu au copii în ani terminali, cu examene, așa că și-au luat în plus zile libere.

Litoralul va arăta și în zilele următoare ca în weekend. Adică va fi destul de animat. Luni, soarele a strălucit ca la început de vară, au fost 23 de grade în aer, însă indexul UV a fost foarte ridicat: 8 pe o scara de la 1-11. Apa mării s-a mai încălzit cu 3 grade față de săptămâna trecută și a ajuns la 20,5. Drept urmare că mulți au făcut baie toată ziua. La prânz plaja din stațiunea Mamaia era încă plină, în special de familii cu copii.

Reporter
: Cine pe cine a convins să vă prelungiți vacanța?

Bărbat: „Din câte știți, la noi în Romania pionul principal într-o familie este copilul. Am început vacanța cu o Deltă am fost trei zile în Deltă și am zis că dacă tot avem parte de zile prelungite, am fugit două zile și la mare. Ne-am bucurat de soare, ne-am bucurat de apă."

Femeie
: „Sunt în binecunoscuta grevă și atunci acesta este un motiv pentru care ne putem prelungi vacanța. Am profitat, da."

Femeie: „Copiii sunt întotdeauna cei care decid pentru ei, chiar avem temele nefăcute."

Ionuț și Andra s-au simțit atât de bine pe litoral, încât s-au hotărât să mai stea două zile. Și nu sunt singurii.

Citește și
traditie
”Înstruțatul boului”, tradiție străveche de Rusalii din Bistrița-Năsăud. Ce se întâmplă cu fetele care ating animalul
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cuplu: „A fost cald, soare, foarte aglomerat, minunat pentru plajă. Am zis să profităm de vremea frumoasă, de zilele însorite. Suntem și o gașcă puțin mai mare, suntem 20 și ceva de prieteni veniți și am vrut să mai stăm câteva zile."

Fată: „Este cald, frumos și profităm de zilele astea libere. Ne-am mai luat și noi două zile în plus."

Fată: „Pentru că vremea a fost super ok și am vrut să ne distrăm în cluburi, pe la terase.”

Reporter: Aveați de gând să plecați astăzi?

Fată: „Nu, nu mai prelungim, dacă este cazul, apa este caldă, soare."

În această perioadă tarifele de pe litoral sunt cu aproape 50 la sută mai mici față de cele din sezon. O cameră la un hotel de 3 stele se închiriază și cu 99 de lei pe noapte. La cele de 4 sau 5 stele o să dați însă între 500 și 1300 de lei pe noapte. 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cum şi-au petrecut românii vacanța de Rusalii pe litoral. Tarifele, chiar și cu 60% mai mici decât în plin sezon estival
Cum şi-au petrecut românii vacanța de Rusalii pe litoral. Tarifele, chiar și cu 60% mai mici decât în plin sezon estival

Pe litoral a fost furtună în larg, în weekend-ul care tocmai s-a incheiat, iar valurile nervoase care s-au spart de mal au dat fiori.

”Înstruțatul boului”, tradiție străveche de Rusalii din Bistrița-Năsăud. Ce se întâmplă cu fetele care ating animalul
”Înstruțatul boului”, tradiție străveche de Rusalii din Bistrița-Năsăud. Ce se întâmplă cu fetele care ating animalul

A fost zi de mare sărbătoare într-un sat din Bistrița-Năsăud. În duminica Rusaliilor, sute de localnici au pornit în procesiune pe ulițe pentru a marca un vechi obicei. Se spune că le aduce recolte bogate și noroc.  

Unii dascăli se întorc la catedră, chiar dacă greva continuă. Elevii care riscă să rămână un an acasă
Unii dascăli se întorc la catedră, chiar dacă greva continuă. Elevii care riscă să rămână un an acasă

Chiar dacă se termină vacanţa de Rusalii, de marți greva în educație continuă. Sindicaliștii sunt nemulțumiți de creșterile salariale anunțate de autorități.

Parcurile din Capitală, asaltate de copii. Unde pot petrece timp familiile care nu au plecat în vacanță de Rusalii
Parcurile din Capitală, asaltate de copii. Unde pot petrece timp familiile care nu au plecat în vacanță de Rusalii

Familiile care nu au plecat în vacanță în aceste zile au găsit destule atracții și acasă! În Capitală, de pildă, parcurile sunt printre cele mai căutate de cei care vor un pic de umbră, iar copiii se pot juca în voie.

Românii au ales să plece în minivacanța de Rusalii în destinații exotice. „Am ales raportul calitate-preț. Suntem 12 familii”
Românii au ales să plece în minivacanța de Rusalii în destinații exotice. „Am ales raportul calitate-preț. Suntem 12 familii”

Mult mai inspirați au fost cei care și-au luat liber mai devreme. Pe litoralul bulgăresc sau grecesc, unii turiști au făcut deja plimbări lungi, și au încercat apa.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.