Primăriile nu mai pot începe proiecte de construcţii, fiindcă firmele nu vin la licitaţii

×
Codul embed a fost copiat

Numeroase proiecte de investiţii sunt blocate în toată ţara, pentru că firmele nu mai participă la licitaţiile pentru atribuirea lucrariilor. Constructorii spun că proiectele sunt subevaluate şi nu le pot realiza.

Situaţia a apărut după ce în construcţii, salariul minim brut a crescut la trei mii de lei, iar materialele s-au scumpit şi ele. În tot acest timp, multe şcoli şi drumuri, au nevoie de reparaţii.

Primăria din Oradea încearcă de trei luni să găsească o firmă care să renoveze Colegiul Tehnic "Mihai Viteazul", unde învaţa peste 300 de elevi. Imobilul, construit în anii 70, are nevoie urgent de reparaţii. Pentru lucrări, edilii au 5 milioane de lei - din bani europeni, dar la cele trei licitaţii nu s-a prezentat nimeni.

Ruben Filiomn, director Colegiul Tehnic ”Mihai Viteazul” Oradea: "Asta este mare păcat, pentru că ar fi bine că lucrările la şcoală să se facă în perioada vacanţei de vară. Important ar fi să vină la licitaţie."

De asemenea, primăria din Oradea mai are disponibile cinci milioane de euro ca să renoveze mai multe clădiri istorire şi să amenajeze un parc, însă nu găseşte constructor.

Citește și
china
Momentul în care torentul de noroi înghite mașini și construcții, în China
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Mircea Mălan, videprimar Oradea: "Nu îmi dau seama ce se poate face. Pentru noi, care suntem achizitorii acestor servicii, e o problemă"

Reprezentanţii firmelor de construcţii susţin că nu participa la licitaţii pentru că banii pe care i-ar primi sunt puţini. Valoarea proiectelor nu a fost actualizata după ce salariul minim brut în construcţii a fost majorat la trei mii de lei, iar preţul materialelor de constrcutii a crescut şi el.

Ioan Mintaș, proprietar firmă de construcții: "Ar însemna o pierdere pentru constructori, neacoperind nici valoarea materialelor care, în urmă cu un an, era mult mai mică decât la ora actuală, mă refer la oţelul beton, la partea de ciment, care s-a scumpit cu 20-30 la sută."

Dorel Crăciun, director drumuri județene Bihor: "La drumuri avem o problemă foarte stringenta legată de creşterea preţului la bitum. Avem creşteri de 60 la sută.Nu putem participa. În momentul în care am introdus oferta, am pus preţurile, rezulta o valoare mai mare decât cea estimată de către beneficiar."

De lipsa firmelor de construcţii care să participe la liciitatiile organizate pentru diferite lucrări se plâng autorităţile locale din toată ţara. Primăria din Slivilești - Gorj oferă 50 de mii de lei ca să repare acoperişul bisericii, dar nimeni nu vrea lucrarea.

Ion Iordache, proprietar firmă de construcții: "Nu participăm când proiectele sunt subevaluate. Firmele aleg dacă se duc la o licitaţie în care valoarea financiară e convenabina şi proiectul e actualizat. Dacă nu e actualizat, rămân investiţiile neîncepute şi nefăcute."

Nici primăria din Curtici, Arad, nu găseşte pe nimeni care să extindă reţeaua de apă.

Singura soluţie pentru a ieşi din această criză, spun constructorii, ar fi ca primăriile să reevalueze lucrările şi să actualizeze preţurile.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Bărbat rănit după ce a sărit pe fereastră ca să scape dintr-un incendiu
Bărbat rănit după ce a sărit pe fereastră ca să scape dintr-un incendiu

Un bărbat de 50 de ani din Ioneşti a fost rănit luni dimineaţa după ce s-a aruncat pe fereastra unei construcţii cuprinse de flăcări, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea.

Momentul în care torentul de noroi înghite mașini și construcții, în China
Momentul în care torentul de noroi înghite mașini și construcții, în China

China se confruntă cu un sezon ploios deosebit de distrugător. Ploile necontenite căzute în mare parte din ţară au declanşat o alunecare de teren fulgerătoare.

Dezastru pe litoral: turiștii întâmpinați cu gunoaie, câini vagabonzi și terase închise
Dezastru pe litoral: turiștii întâmpinați cu gunoaie, câini vagabonzi și terase închise

La început de sezon estival, litoralul românesc pare că ratează, încă o dată, startul. În sud, avem gunoaie, buruieni şi clădiri în ruină, iar în nord se construieşte de zor, fără nicio regulă urbanistică ori de bun simţ.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.