Monica Macovei, în stare de șoc după accident: Sper ca motociclistul să își revină, încerc sa obțin vești despre starea lui

Monica Macovei - AGERPRES

Un motociclist a fost grav rănit, sâmbătă după-amiază, în Mangalia, într-un accident rutier în care a mai fost implicată maşina pe care o conducea Monica Macovei, fost ministru al Justiției.

Fostul europarlamentar Monica Macovei a declarat că este în stare de șoc după accidentul rutier în urma căruia un motociclist a ajuns la spital cu răni grave. Totodată, fostul ministru al Justiției, care se afla la volan în acel moment, a reacționat, pe Faceebok, și a transmis că motociclistul „a intrat din plin în aripa stângă a mașinii”.

Mulțumesc tuturor celor care v-ați gândit la mine. Astăzi am fost parte a unui accident rutier. Încep să îmi revin din starea de șoc. Conducând de la 2 Mai spre Mangalia, pe banda mea și nu pe contrasens, un motociclist a intrat din plin în aripa stângă a mașinii, moment în care airbag-urile s-au declanșat, cauciucul din stânga față s-a spart. Nu am pierdut controlul mașinii nici o secundă. Urmare a spargerii cauciucului din partea stânga față, mașina a mers încet spre stânga, oprindu-se într-un scuar mic, cu vegetație. Sper ca motociclistul sa își revină, de câteva ore încerc sa obțin informații despre starea lui”, a reacționat Monica Macovei, printr-un mesaj transmis pe pagina sa de Facebook.

Citește și
Monica Macovei
Monica Macovei, implicată într-un accident în care un motociclist a fost rănit grav
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

 

Motocicleta a luat foc după impact

Din primele informații apărute la ora accidentului, ea ar fi pierdut controlul volanului într-o curbă, a intrat pe contrasens si a lovit un motociclist care circula regulamentar. 

Bărbatul, în vârstă de 56 de ani, a fost grav rănit. Imediat după impact, motocicleta a luat foc, iar flăcările au fost stinse de pompierii de la ISU Dobrogea.

După ce a primit îngrijiri medicale la fața locului, victima a fost transportată la Spitalul Județean din Constanța cu un elicopter SMURD. 

Monica Macovei nu consumase alcool înainte să urce la volan, spun poliștii care i-au deschis un dosar penal.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Primele imagini de la locul accidentului rutier în care a fost implicată Monica Macovei | VIDEO
Primele imagini de la locul accidentului rutier în care a fost implicată Monica Macovei | VIDEO

Monica Macovei, fost ministru al Justiției, a fost implicată, sâmbătă, într-un accident de circulație, județul Constanța.

Monica Macovei, implicată într-un accident în care un motociclist a fost rănit grav
Monica Macovei, implicată într-un accident în care un motociclist a fost rănit grav

Monica Macovei, fost ministru al Justiției, a fost implicată, sâmbătă, intr-un accident între localitățile Mangalia si 2 Mai.

Monica Macovei: ”Vă cer să ajutați România. Vrem în Europa”
Monica Macovei: ”Vă cer să ajutați România. Vrem în Europa”

Europarlamentarul Monica Macovei a declarat luni, în plenul PE, la dezbaterea privind situația statului de drept în România: ”un grup de politicieni corupţi, conduşi de condamnatul Liviu Dragnea, a luat ţara în mână şi dă cu ea de pământ".

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă