Moment emoționant pentru un pilot TAROM cu 18.000 de ore de zbor

×
Codul embed a fost copiat

După 40 de ani de carieră şi peste 18.000 de ore de zbor, un remarcabil pilot al companiei TAROM a aterizat vineri pentru ultima dată în cariera sa, pe aeroportul Henri Coandă.

Provine dintr-o familie cu tradiţie în aviatică şi este foarte preţuit de colegii lui.

Avionul pilotat de Aurel Răican a aterizat pe Aeroportul Henri Coandă. Este ultima cursă din cariera sa de peste 40 de ani și se întâmplă chiar înainte de ziua sa de naștere, când va împlini 65 de ani.

Colegii l-au întâmpinat, conform tradiției aviatice, cu tunuri de apă, i-au înmânat flori și i-au oferit și o diplomă de recunoștință pentru întreaga sa carieră.

Alături de el s-a aflat, în calitate de copilot, fiul acestuia, care a urmat tradiția bărbaților din familia sa, iar între pasageri a fost și celălalt fiu al pilotului, care este comandat TAROM.

Citește și
drone
Aeroporturile vor fi apărate cu drone "vânător". Cum funcţionează sistemul
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În total, bărbații din această familie au la activ peste 50.000 de ore de zbor, iar tradiția a început de la tatăl pilotului pensionat, care în 1951 a devenit primul pilot de aviație reactivă militară din România.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Cine e pilotul care s-a prăbuşit cu un elicopter rusesc. A reuşit să păcălească radarele
Cine e pilotul care s-a prăbuşit cu un elicopter rusesc. A reuşit să păcălească radarele

Caz misterios în Maramureş, unde un elicopter rusesc s-a prăbuşit, probabil în cadrul unei operaţiuni de contrabandă.

Aeroporturile vor fi apărate cu drone
Aeroporturile vor fi apărate cu drone "vânător". Cum funcţionează sistemul

O dronă "vânător", care poate prinde în plasă dronele ce zboară în locuri interzise, este una din inovațiile spectaculoase de la salonul vehiculelor fără pilot, de la Amsterdam.

Un pilot a evitat prăbușirea unui Boeing 737 MAX, înainte de tragedia din Indonezia
Un pilot a evitat prăbușirea unui Boeing 737 MAX, înainte de tragedia din Indonezia

Avionul Boeing 737 MAX 8, aparținând companiei indoneziene Lion Air, care s-a prăbușit pe 29 octombrie, provocând moartea a 189 de oameni, a fost la un pas de dezastru și cu o zi înainte, fiind salvat de un pilot aflat în afara orelor de program.

Pilotul de pe Boeing, cuprins de panică înainte de prăbușire: ”Cer întoarcerea acasă
Pilotul de pe Boeing, cuprins de panică înainte de prăbușire: ”Cer întoarcerea acasă"

Pilotul, la comanda aparatului Boeing 737 MAX 8 al companiei Ethiopian Airlines care s-a prăbuşit duminică, s-a confruntat cu o situaţie de urgenţă imediat după decolare.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.