Mirel Rădoi, după egalul de la Skopje: "Mi-ar fi plăcut să jucăm mai bine, să avem curaj"

Mirel Rădoi, după egalul de la Skopje:
Getty

Macedonia de Nord și România au remizat, miercuri, la Skopje, scor 0-0, într-un meci disputat în cadrul Grupei J a preliminariilor Campionatului Mondial din 2022.

"Aș fi vrut să câștigăm. Am avut două obiective, unul îndeplinit, de a ține 0-0 până în minutul 65-70, apoi să stăm mai sus, să fim mai agresivi în atacuri și să avem cât mai multe plecări din linia a doua, din păcate nu am făcut-o. Le mulțumesc băieților, nu am ce să le reproșez la nivel de concentrare. Totuși, în seara asta ne-am precipiat de câteva ori, Macedonia de Nord a avut mai mult inițiativa.

Am avut foarte multe momente când puteam juca mai simplu, am pierdut multe mingi ușoare, le dădeam singuri în aut sau nu le puteam proteja. Astea sunt lucruri greu de antrenat, dar îi înțeleg și pe jucători. Cred că au resimțit presiunea, și eu am făcut-o după acel 1-1 dintre Armenia și Liechtenstein. Era mult mai ușor pentru noi să fi câștigat Armenia, poate jocul nostru ar fi arătat altfel în anumite momente", a declarat, la PRO TV, imediat după meci, Mirel Rădoi.

"Mergem în continuare cu șanse reale pentru locul 2. Eu cred că tot va trebui să câștigăm cu Armenia acasă, atunci ar fi lucrurile mai clare. Nu pot spune că în momentul de față sunt nefericit că am terminat la egalitate, ci pentru că mi-ar fi plăcut să jucăm mai bine, să avem curaj. Rămân lucruri de reglat", a mai spus tehnicianul.

Întrebat dacă s-a gândit vreodată să renunțe la funcția de selecționer al echipei naționale, Mirel Rădoi a afirmat: "M-am săturat să tot răspund la aceeași întrebare. Atât timp cât sunt în fața dumneavoastră, înseamnă că sunt aici, că nu m-au afectat criticile, altfel îmi luam valiza și plecam acasă. Plângeam puțin în fața dumnevoastră și plecam acasă".

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Mirel Rădoi, după ce tricolorii au fost eliminați de la Jocurile Olimpice: ”Mă puteţi critica pe mine”
Mirel Rădoi, după ce tricolorii au fost eliminați de la Jocurile Olimpice: ”Mă puteţi critica pe mine”

Selecţionerul Mirel Rădoi a declarat, miercuri, după meciul României cu Noua Zeelandă, scor 0-0, ultimul pentru tricolori la JO de la Tokyo, că el poate fi criticat, însă jucătorilor nu li se poate reproşa nimic.

Mirel Rădoi, înaintea debutului echipei naționale la Jocurile Olimpice: ”Cred că ne vom lupta pentru locul doi în grupă”
Mirel Rădoi, înaintea debutului echipei naționale la Jocurile Olimpice: ”Cred că ne vom lupta pentru locul doi în grupă”

România debutează, joi, la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Echipa antrenată de Mirel Rădoi va juca, de la ora 14:00 (ora României), împotriva reprezentativei statului Honduras.

Mirel Rădoi, după Anglia - România 1-0:
Mirel Rădoi, după Anglia - România 1-0: "Nu s-au așteptat să le punem atâtea probleme"

Echipa națională de fotbal a României a fost învinsă, duminică, scor 0-1, de reprezentativa Angliei, într-un meci amical disputat pe Riverside Stadium din Middlesbrough.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.