Ministrul canadian de Externe, la Bucureşti, la invitaţia lui Bogdan Aurescu

Melanie Joly

Ministrul Afacerilor Externe canadian, Melanie Joly, efectuează luni o vizită oficială în România, la invitaţia lui Bogdan Aurescu.

Cu această ocazie, Melanie Joly va fi primită la Palatul Cotroceni de preşedintele Klaus Iohannis.

Tot luni, sunt programate consultări politice între Bogdan Aurescu şi omologul său canadian.

Potrivit MAE, invitaţia privind vizita în România a fost transmisă cu ocazia convorbirii telefonice a celor doi miniştri din 12 februarie şi reiterată cu prilejul întâlnirii din 20 februarie, în marja Conferinţei de Securitate de la Munchen, vizita desfăşurându-se şi în continuarea interacţiunilor recente din cadrul ministerialei de externe a NATO şi reuniunii Consiliului Afaceri Externe, care au avut loc vineri, la Bruxelles.

Pe dimensiunea bilaterală, miniştrii se vor referi la marcarea celebrării celor 55 de ani de relaţii neîntrerupte dintre România şi Canada în 2022 şi la necesitatea valorificării potenţialului cooperării bilaterale, cu caracter strategic, pe toate dimensiunile ei, arată MAE.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Şefii celor două diplomaţii vor avea un schimb substanţial de opinii despre evoluţiile generate de agresiunea militară rusă împotriva Ucrainei şi consecinţele umanitare şi de securitate ale acesteia.

Cei doi miniştri vor discuta despre gestionarea eficientă şi coerentă a crizei umanitare, prin implicarea promptă a instituţiilor europene, a statelor membre UE şi a altor parteneri like-minded precum Canada, Regatul Unit sau SUA.

Totodată, miniştrii Aurescu şi Joly vor sublinia necesitatea cooperării transatlantice strânse pe toate dimensiunile relevante în contextul conflictului din Ucraina. În acest sens, pe baza discuţiilor din cadrul reuniunii ministeriale extraordinare NATO din 4 martie de la Bruxelles, cei doi şefi ai diplomaţiilor vor vorbi despre necesitatea regândirii elementelor fundamentale ale posturii NATO de descurajare şi apărare pe Flancul Estic - propusă şi argumentată de ministrul român de Externe în cadrul reuniunii NATO menţionate -, date fiind diferenţele majore ale contextului de securitate faţă de momentul în care aceasta a fost proiectată, precizează MAE.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Un bărbat din Constanța a vrut să-și dea foc în parcarea unui mall din Constanța. A fost dus la spitalul de psihiatrie
Un bărbat din Constanța a vrut să-și dea foc în parcarea unui mall din Constanța. A fost dus la spitalul de psihiatrie

Un bărbat, de 34 de ani, care miercuri s-a stropit cu benzină, în parcarea unui centru comercial din municipiul Constanţa, şi a ameninţat că îşi dă foc, a fost imobilizat de poliţişti şi dus la spitalul de psihiatrie.

Un bărbat a fost găsit de jandarmi cu un cuțit asupra lui într-un autobuz din Râmnicu Vâlcea
Un bărbat a fost găsit de jandarmi cu un cuțit asupra lui într-un autobuz din Râmnicu Vâlcea

Un bărbat de 63 de ani va fi cercetat pentru port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, după ce un echipaj de jandarmi l-a surprins cu un cuţit asupra lui într-o staţie de autobuz din municipiul Râmnicu Vâlcea.

Focuri de armă pentru oprirea unui autoturism neînmatriculat, plin cu ţigări, în Maramureș. Șoferul avea permisul suspendat
Focuri de armă pentru oprirea unui autoturism neînmatriculat, plin cu ţigări, în Maramureș. Șoferul avea permisul suspendat

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului PF Valea Vişeului au acţionat în forţă pentru blocarea în trafic a unui autoturism neînmatriculat, plin cu baxuri cu ţigări.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie
Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie

Astăzi, 12 iunie, Institutul Național de Statistică ar fi trebuit să anunțe, conform calendarului oficial, statistica legată de starea și de evoluția salariului mediu pe economie la nivelul lunii aprilie. Ieri INS a anunțat că amână datele.