Mieii de Paște vor costa dublu față de anul trecut. Motivul nu are legătură cu pandemia

×
Codul embed a fost copiat

De Paște vom avea miei puțini și scumpi, spun crescătorii. Prețul pentru un exemplar în viu ar putea ajunge la 14 lei kilogramul, față de 8-9 lei, cât a fost anul trecut.

Pandemia ar putea împiedica și în 2021, comerțul deschis, în târguri. Așa că ciobanii au tot căutat soluții în afara țării. Vând, de exemplu, în statele arabe.

Ăștia-s cam de 3-4 săptămâni și în 4 săptămâni sunt buni de vânzare. Ăsta are către 17 kg și acuma ar fi bun de dat".

Nicolae Lucaciu, din Săsar, Maramureș, are aproape 300 de oi. Primii miei fătați anul acesta au ajuns deja la patru săptămâni.

Nu îi va putea vinde în târgurile din țară din cauza măsurilor sanitare stricte.

Citește și
mancare
Cum putem reinventa mâncarea care ne-a rămas după Paște. Cele mai bune idei de la bucătari
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Și, pentru că vor fi mari de Paște, prețul lor va fi ridicat oricum. În schimb, are deja o ofertă de aproximativ 3 euro pe kilogram în viu din statele arabe.

Nicolae Lucaciu, crescător: ”O să-i dăm la export că e mai rentabil prețul ca intern. Anul trecut ni s-a spus că îi duc în Iordania, pentru iordanieni strânge mieii a zis, vreo 100 am vândut anul trecut, că am lăsat și pentru creștere”.

 

Un kilogram de miel viu va costa 14 lei

 

În Satu Nou de Sus, Ilie Chiver are, și el, în saivan miei de câteva zile. Tot la export vor merge.

Ilie Chiver, crescător: ”Sunt bani mai mulți față de ce îți dau a noștri. E de învestit în ele, numai tratamentele, medicamentele, toate sunt scumpe și când tragi linie la sfârșit și vezi că ai dat mielul pe nimic”.

În zona Aiudului, situația e similară. Acest crescător are peste 300 de miei din rasa de carne Suffolk dar și autohtoni.

"O să am peste 500 de miei, au fătat câte doi și câte trei, până la Paști o să ajungă până la 25-30 de kg, o să fie cam mari până la Paști".

Estimările arată că, de Paște, un kilogram de miel în viu va costa 14 lei. Pentru un exemplar de 25 de kilograme, prețul ar fi, așadar, 350 de lei. Chiar și de două ori mai mare ca în 2020.

Însă românii nu sunt mari consumatori. Mâncăm oaie doar de Paște. Puiul și porcul nu au concurență, în rest.

Ioan Moga, crescător: ”Din efectivul total, circa 10-15% se vând în țară la Paști”.

Unii crescători s-au tocmit deja cu intermediarii, iar mieii urmează să ajungă în Portul Constanța.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un miel „mutant” i-a uimit pe toți locuitorii: „Îi dădeam lapte pe o gură și îi ieșea pe cealaltă”
Un miel „mutant” i-a uimit pe toți locuitorii: „Îi dădeam lapte pe o gură și îi ieșea pe cealaltă”

În Argentina s-a născut un miel mutant, cu două capete și trei urechi.

Cum putem reinventa mâncarea care ne-a rămas după Paște. Cele mai bune idei de la bucătari
Cum putem reinventa mâncarea care ne-a rămas după Paște. Cele mai bune idei de la bucătari

Plăcinte ciobănești făcute cu ce-a mai rămas din friptura de miel, frigănele sau budincă de cozonac și nu în ultimul rând, ouă umplute, tocmai acelea vopsite cu multă migală, acum câteva zile.

Cea mai bună și simplă rețetă de drob de miel. E gata în mai puțin de 2 ore
Cea mai bună și simplă rețetă de drob de miel. E gata în mai puțin de 2 ore

Chef Bogdan Roman are o rețetă specială în această perioadă a Sărbătorilor Pascale pentru un drob de miel ”ca la mama acasă”.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.