Mesajul transmis de președintele Klaus Iohannis, cu ocazia Crăciunului: „Să-i protejăm pe cei dragi”

×
Codul embed a fost copiat

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis joi, 24 decembrie, un mesaj cu prilejul Crăciunului.

 

Vă prezentăm în continuare textul mesajului:

„Oriunde ne-am afla în lume, de Crăciun drumurile ne poartă înapoi acasă, alături de familie și de prieteni.

În acest an, din cauza epidemiei, suntem nevoiți să ne petrecem sărbătorile departe de cei pe care îi iubim atât de mult și de care ne este dor. Acesta este darul pe care cu generozitate îl putem face cu toții de acest Crăciun: să-i protejăm pe cei dragi!

Citește și
savarsin
Membrii Familiei Regale au împărțit cadouri mai multor familii nevoiașe din comuna Săvârșin
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Să fim așadar împreună în spirit, convinși că, solidari, vom reveni, în curând, la o viață normală!

Dragi români,

Vă urez ca Sărbătoarea Nașterii Domnului să vă găsească sănătoși, cu bucurie și liniște în suflet! Crăciun fericit!”, a transmis președintele.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Papa Francisc a celebrat liturghia din Ajunul Crăciunului în cadrul restrâns, în bazilica Sf. Petru
Papa Francisc a celebrat liturghia din Ajunul Crăciunului în cadrul restrâns, în bazilica Sf. Petru

Papa Francisc a susţinut, joi, Sfânta Liturghie a Nopţii de Crăciun în bazilica Sf. Petru într-un context marcat de pandemie, cu o audienţă restrânsă şi alte măsuri de precauţie anti-coronavirus, relatează agenţia DPA.

Membrii Familiei Regale au împărțit cadouri mai multor familii nevoiașe din comuna Săvârșin
Membrii Familiei Regale au împărțit cadouri mai multor familii nevoiașe din comuna Săvârșin

200 de familii nevoiaşe din comuna Săvârşin, judeţul Arad, vor avea un Crăciun mai îmbelşugat.

Peste 5.000 de daruri dulci, împărțite de Moș Crăciun tuturor localnicilor din comuna Livezile
Peste 5.000 de daruri dulci, împărțite de Moș Crăciun tuturor localnicilor din comuna Livezile

În Ajunul Crăciunului, localnicii din comuna Livezile, judeţul Bistriţa-Năsăud, au avut parte de un spectacol de zile mari.

Moș Crăciun și-a început călătoria în jurul lumii. Unde poate fi urmărit LIVE traseul său
Moș Crăciun și-a început călătoria în jurul lumii. Unde poate fi urmărit LIVE traseul său

În noaptea magică de Crăciun, Moșul se pregătește să viziteze milioane de copii din toată lumea.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.