Medicul Mircea Beuran va rămâne în continuare sub control judiciar

mircea beuran
Inquam Photos / George Calin

Tribunalul Bucureşti a decis luni ca medicul Mircea Beuran să rămână sub control judiciar, în dosarul în care este judecat pentru că ar fi primit o mită de 10.000 de euro.

Judecătorii de la Tribunalul Bucureşti au verificat luni măsurile preventive în cazul medicului şi au decis menţinerea controlului judiciar, dispus anterior de procurorii DNA.

De asemenea, a fost menţinut sechestrul asupra unui cont bancar, până la concurenţa sumei de 10.000 euro.

Pe 29 aprilie, Mircea Beuran, care îndeplinea la data faptei funcţiile de preşedinte al Senatului Universitar, director al Departamentului 10 Chirurgie, respectiv şef al disciplinei Chirurgie Generală în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie ''Carol Davila'' Bucureşti, a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

Mită în valoare de 10.000 de euro

 

Citește și
Mircea Beuran
Mircea Beuran a scăpat de arestul la domiciliu. Ce reguli trebuie să respecte cât timp este sub control judiciar
Clotilde Armand, acuzații: „Începem ziua cu o nouă dovadă de fraudă… Marcele, ți-am zis că nu te pricepi la matematică”

Procurorii susţin că, pe 18 decembrie 2018, Mircea Beuran ar fi primit de la un alt medic (martor în dosar) bani şi bunuri în valoare de peste 10.000 de euro, în schimbul numirii într-un post de asistent universitar la UMF "Carol Davila".

''Concret, inculpatul ar fi primit banii respectivi în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu, relative la ocuparea de către martor a unui post de asistent universitar pe perioadă determinată (în specialitatea chirurgie generală în cadrul UMF 'Carol Davila' Bucureşti), îndatoriri ce puteau fi realizate de către inculpat prin oricare din actele care intrau în competenţa sa, în oricare din calităţile sale menţionate anterior'', precizează procurorii.

Iniţial, Mircea Beuran a fost plasat în arest la domiciliu, însă Curtea de Apel Bucureşti a revocat această măsură şi a dispus ca medicul să fie cercetat sub control judiciar.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Medicul Mircea Beuran, trimis în judecată pentru luare de mită
Medicul Mircea Beuran, trimis în judecată pentru luare de mită

Mircea Beuran, a fost trimis în judecată, miercuri, de procurorii DNA pentru că ar fi primit de la un medic bani şi bunuri în valoare de peste 10.000 de euro în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu.

Mircea Beuran a scăpat de arestul la domiciliu. Ce reguli trebuie să respecte cât timp este sub control judiciar
Mircea Beuran a scăpat de arestul la domiciliu. Ce reguli trebuie să respecte cât timp este sub control judiciar

Curtea de Apel Bucureşti a admis o contestaţie depusă de Mircea Beuran şi i-a revocat acestuia măsura arestului la domiciliu, informează Agerpres.

Medicul Mircea Beuran rămâne în arest la domiciliu. Este acuzat că a luat mită 10.000 €
Medicul Mircea Beuran rămâne în arest la domiciliu. Este acuzat că a luat mită 10.000 €

Tribunalul Bucureşti a decis sâmbătă prelungirea arestului la domiciliu în cazul medicului Mircea Beuran.

Cum arată casa de 365 de mp în care Mircea Beuran stă în arest la domiciliu
Cum arată casa de 365 de mp în care Mircea Beuran stă în arest la domiciliu

Profesorul Mircea Beuran rămâne în arest la domiciliu, au decis joi judecătorii de drepturi şi libertăţi de la Curtea de Apel.

Recomandări
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie. 

 

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot
New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot

Joe Biden intenţionează să pună la dispoziţia Kievului un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot pentru ca Ucraina să se protejeze de atacurile ruseşti, potrivit New York Times.