Medic din Timişoara: ”Am observat o diferență însemnată. La pacienţii vaccinaţi nu există afectare pulmonară”

plamani
Shutterstock

Directorul medical al Spitalului de Boli Infecţioase Timişoara, medicul Diana Manolescu, a declarat că a observat o diferenţă importantă între plămânii unui bolnav vaccinat şi ai unui bolnav nevaccinat împotriva COVID-19.

Astfel, la persoanele imunizate nu există afectare pulmonară, în timp ce la cei nevaccinaţi afectarea pulmonară poate ajunge la 85 la sută, transmite News.ro.

”Am observat o diferenţă însemnată, din punct de vedere imagistic, între plămânii unui pacient vaccinat împotriva SARS-CoV-2 şi cei ai unui pacient nevaccinat. La peste 95 la sută dintre persoanele vaccinate, care fac totuşi o infecţie COVID-19, nu există o afectare pulmonară, în timp ce, în cazul bolnavilor nevaccinați, începe de la 30-40 la sută şi poate creşte, într-un interval extrem de scurt, uneori chiar şi de câteva ore, până la 70-80, şi chiar 85 la sută”, transmite medicul Diana Manolescu, director medical în cadrul Spitalului de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara.

Medicul mai atrage atenţia că adeseori leziunile pulmonare sunt atât de grave că pot duce la decesul pacientului.

”Nu de puţine ori, din păcate, aceste leziuni pulmonare devin incompatibile cu viaţa. Singură soluţie este vaccinarea”, a mai declarat Diana Manolescu.
 

Citește și
Covid-19
Sechele la plămâni pentru mulți dintre cei care s-au vindecat de Covid. Cum le pot combate
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Cum arată plămânii unui tânăr de 23 de ani, în stare gravă, cu Covid-19. FOTO
Cum arată plămânii unui tânăr de 23 de ani, în stare gravă, cu Covid-19. FOTO

Comitetul de coordonare a vaccinării prezintă diferenţa dintre un plămân sănătos şi unul afectat de COVID, cu saturaţie de 72%, la un pacient de 23 de ani.

Sechele la plămâni pentru mulți dintre cei care s-au vindecat de Covid. Cum le pot combate
Sechele la plămâni pentru mulți dintre cei care s-au vindecat de Covid. Cum le pot combate

Aproape un milion de români au fost infectaţi cu SARS-CoV-2 de la începutul pandemiei. Mulţi dintre cei care au făcut forme medii şi grave ale boli au rămas cu sechele la plămâni.

Pacienți cu COVID, descoperiți cu noduli pulmonari preexistenți. Pandemia a dus la o campanie nebănuită de screening
Pacienți cu COVID, descoperiți cu noduli pulmonari preexistenți. Pandemia a dus la o campanie nebănuită de screening

De un an de zile, cei mai mulți români care au trecut printr-un episod de COVID-19 au fost evaluați imagistic prin CT de torace.

Cum ajunge fumatul să fie responsabil de distrugerea organismului. Legătura nebănuită cu cancerul la vezică
Cum ajunge fumatul să fie responsabil de distrugerea organismului. Legătura nebănuită cu cancerul la vezică

Știm sigur că fumatul produce noduli pulmonari. Cunoaștem și faptul că vezica urinară este modificată la cei care au acest viciu.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.