Medic din București, anchetat după ce ar fi încasat sume uriașe de bani pentru vaccinare la chiuvetă

×
Codul embed a fost copiat

Un medic de la o clinică privată din Capitală a fost ridicat în urmă cu puţin timp, de procurorii Parchetului General, bănuit de așa-zisa "vaccinare la chiuvetă". Şi nu este singurul angajat al clinicii acuzat de corupţie şi falsuri.

Procurorii Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din Parchetul General au descins la nu mai puțin de 12 adrese, inclusiv acasă la medic, în căutare de dovezi cu care să pună sub acuzare o grupare acuzată de vaccinare la chiuvetă.

Anchetatorii susțin că acest medic de la o clinică privată, din Sectorul 2 al Capitalei, ar fi primit diferite sume de bani de la diferite persoane care voiau să beneficieze de certificatul verde de vaccinare, însă fără a-și injecta serul care le-ar fi protejat de îmbolnăvirea de Covid-19. Așa s-ar fi ajuns la sute, poate chiar 1000 de persoane care, în schimbul a 10 până la 100 de euro, ar fi beneficiat de aceste vaccinări în fals.

Medicul trebuie acum să dea socoteală atât pentru acuzații de luare de mită, cât și pentru acuzația de fals sau de accesare a unui sistem informatic în mod ilegal.

Cele două ajutoare ale medicului, o asistentă și o registratoare, ar fi încercat și ele să câștige sume de bani în mod ilegal și ar fi apelat la acea interfață care permitea validarea vaccinării, însă nu la București, ci la o subunitate a acestei clinici, amplasată la Caracal.

Citește și
politia germania
Un cetățean german a fost arestat după ce a fost prins că s-a vaccinat Covid de 87 de ori
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Acolo ar fi completat declarații în mod fals pentru alte câteva zeci, poate sute de pretinși pacienți.

Există o estimare că doar în câteva luni de zile, de la sfârșitul anului trecut până acum, cei trei ar fi făcut un milion de lei în mod ilegal din aceste activități de vaccinare la chiuvetă.

La perchezițiile de luni, spun surse apropiate anchetei, acasă la medic ar fi fost găsită o plasă în care erau fișicuri de euro, 30.000 de euro. Alte sume pe care acesta le-ar fi câștigat ar fi fost investite într-o proprietate de lux situată în centrul Capitalei.

După audieri, suspecții vor afla dacă vor fi reținuți sau nu pentru 24 de ore. Ancheta se va îndrepta și împotriva intermediarilor, cei care vor fi acuzați de trafic de influență.

În ceea ce îi privește pe beneficiari, procurorii ar vrea ca aceștia să fie tratați ca denunțători dacă vor accepta să coopereze.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Vaccinurile anti-Covid se vor face la medicul de familie. Interviu cu secretarul de stat Andrei Baciu
Vaccinurile anti-Covid se vor face la medicul de familie. Interviu cu secretarul de stat Andrei Baciu

Campania de vaccinare anti-Covid este pe punctul de a se încheia. Autoritățile au început să închidă centrele de imunizare, iar de acum injecțiile se vor face la medicul de familie.

Un cetățean german a fost arestat după ce a fost prins că s-a vaccinat Covid de 87 de ori
Un cetățean german a fost arestat după ce a fost prins că s-a vaccinat Covid de 87 de ori

Un cetățean german este anchetat după ce autoritățile au descoperit că s-a vaccinat împotriva coronavirusului de cel puțin 87 de ori.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.