Mașini incendiate într-o parcare din Argeș. "Proprietarul a fost ameninţat"

×
Codul embed a fost copiat

Patru mașini au ars într-un incendiu violent produs vineri-noapte în parcarea unui bloc din Curtea de Argeș. Două aparțin aceluiași proprietar, care spune că a fost amenințat și crede că cineva a vrut să se răzbune.

Polițiștii și pompierii înclină să-i dea dreptate, mai ales că cele două mașini erau parcate în locuri diferite. Din cauza căldurii degajate, încă două vehicule au fost avariate.

În jurul orei 4 dimineaţa locuitorii unui cartier din Curtea de Argeş au fost alertaţi că ard maşinile din parcare: 3 s-au făcut scrum, una în proporţie de 20 la sută şi alte două au avut de suferit din cauza căldurii degajate.

"Ardeau foarte tare, eu am văzut de la apartament. Cam de 2 metri erau flăcările", a spus un martor. 

Focul ar fi fost pus intenționat

 

Citește și
Simulare la Targu Mures
Spitalul din Târgu Mureș, „luat cu asalt” de pompieri români și francezi: „Foarte complex”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Două dintre maşinile distruse aparţin aceluiaşi proprietar şi erau parcate în locuri diferite, fapt care întăreşte suspiciunea ca focul a fost pus intenţionat.

"Proprietarul celor două autorisme de la care a plecat incendiul zice că ar şti, din spusele lui, şi că a fost ameninţat", mai spune un bărbat. 

"Incendiul se manifestă cu flacără deschisă la mai multe autoturisme parcate diferit. În urma cercetărilor, s-a stabilit faptul că focul a fost pus intenţionat”, a declarat căpitan Madalina Epure, purtător de cuvânt ISU Argeş.

"Cele două maşini erau parcate în locuri diferite, nu una lângă cealaltă, aveau câteva maşini între ele. Având în vedere că cele două autoturisme aparţin aceluiaşi proprietar, se vor desfăşura verficari fără a exclude nicio ipoteză de lucru”, a declarat agent şef principal Florin Popa, purtător de cuvânt IPJ Argeş.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru distrugere şi incendiere. Proprietarul celor două maşini le-a spus că a primit ameninţări, dar nu ştie de la cine.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Maşinile din faţa unui bloc, incendiate noaptea. Ar putea fi vorba de o răzbunare
Maşinile din faţa unui bloc, incendiate noaptea. Ar putea fi vorba de o răzbunare

Mai multe maşini au ars complet în noaptea de vineri spre sâmbătă, în Curtea de Argeş.

Spitalul din Târgu Mureș, „luat cu asalt” de pompieri români și francezi: „Foarte complex”
Spitalul din Târgu Mureș, „luat cu asalt” de pompieri români și francezi: „Foarte complex”

A fost desfăşurare de forţe, vineri, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Târgu Mureş. O simulare de incendiu, la etajul 4 al instituției, a pus în alertă autorităţile.

Un tânăr a sărit să-și salveze mama și tatăl din flăcări. Ce s-a întâmplat
Un tânăr a sărit să-și salveze mama și tatăl din flăcări. Ce s-a întâmplat

O tragedie s-a produs joi noapte, într-o localitate din judeţul Argeş. O femeie de 39 de ani și soțul ei de 45 au pierit într-un incendiu puternic, care le-a mistuit casa.

Un bărbat din Câmpulung a dat foc la casa în care se mutase cu câteva ore înainte
Un bărbat din Câmpulung a dat foc la casa în care se mutase cu câteva ore înainte

Un bărbat de 44 de ani din Câmpulung Muscel a incendiat, duminică seară, casa părintească, în care locuia cu fratele său.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.