Doi adolescenţi au murit după ce mașina în care se aflau a fost lovită de tren, în Bistrița-Năsăud

×
Codul embed a fost copiat

Un autoturism în care se aflau patru persoane a fost lovit de un tren, duminică seară, în localitatea Miceştii de Câmpie, iar prefectul judeţului Bistriţa-Năsăud a declanşat Planul roşu de intervenţie. 

În tren se aflau circa 20 de călători, aceştia nefiind răniţi. În urma accidentului, doi adolescenţi de 13 şi 15 ani au murit, iar doi bărbaţi au fost răniţi.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bistriţa-Năsăud, în autoturism se aflau patru persoane. Doi bărbaţi conştienţi, cooperanţi, care s-au autoevacuat din autoturism,prezentau atac de panică şi excoriaţii la nivelul capului, aceştia fiind evacuaţi către UPU SMURD Mureş.

Doi minori prezentau leziuni incompatibilile cu viaţa.

"Din cauza numărului mare de persoane aflate în tren (20), pentru optimizarea misiunii de răspuns la nivelul judeţului s-a activat Planul Roşu de Intervenţie. Toate persoanele aflate în tren au fost evaluate din punct de vedere medical şi din fericire niciuna nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. La această oră Planul Roşu este dezactivat", a arătat sursa citată.

Citește și
Polițistul drogat din Buzău care a mers în uniformă la o prostituată și a refuzat să plătească a comis, beat, și un accident
Polițistul drogat din Buzău care a mers în uniformă la o prostituată și a refuzat să plătească a comis, beat, și un accident
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Echipajele operative au intervenit cu o autospecială de stingere, cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare, 2 ambulanţe SMURD, oambulanţă de terapie intensivă mobila şi o ambulanţă a Serviciului Judeţean de Ambulanţă.

Poliţia Bistriţa-Năsăud a transmis că un autoturism condus de un bărbat de 32 de ani, din Sânpetru de Câmpie, judeţul Mureş, în timp ce se deplasa pe Drumul Judeţean 162, la o trecere cu nivel de cale ferată simplă, fără bariere, a fost lovit de un tren.

"În urma impactului, atât soferul, cât şi un pasager de 41 de ani, din Tuşinu, judeţul Mureş, au fost răniţi. Totodată în urma impactului, doi minori de 13, respectiv 15 ani, din aceeaşi localitate, pasageri în autoturism, au fost răniţi şi ulterior declaraţi decedaţi datorită leziunilor suferite"

Conform sursei citate, atât şoferul autoturismului, cât şi mecanicul de locomotivă au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Cercetările sunt continuate de către poliţiştii Serviciului Rutier în cadrul unui dosar penal, urmând sa fie stabilite cauzele şi împrejurările producerii accidentului.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Noi imagini de la accidentul în care a murit Raisa, fetița de 11 ani lovită pe trecerea de pietoni de mașina poliției
Noi imagini de la accidentul în care a murit Raisa, fetița de 11 ani lovită pe trecerea de pietoni de mașina poliției

Au apărut noi imagini de la tragicul accident în care a murit Raisa, fetița de 11 ani lovită pe o trecere de pietoni din București de o mașină de poliție.  

Polițistul drogat din Buzău care a mers în uniformă la o prostituată și a refuzat să plătească a comis, beat, și un accident
Polițistul drogat din Buzău care a mers în uniformă la o prostituată și a refuzat să plătească a comis, beat, și un accident

Revenim cu o nouă ispravă a poliţistului din Buzău despre care v-am spus că este cercetat disciplinar pentru că ar fi mers în uniformă la o prostituată, dar a refuzat să plătească serviciile acesteia.  

Polițistul cercetat după ce s-a întâlnit cu o prostituată a provocat un accident rutier. A refuzat testarea alcoolemiei
Polițistul cercetat după ce s-a întâlnit cu o prostituată a provocat un accident rutier. A refuzat testarea alcoolemiei

Un agent de poliţie din Râmnicu Sărat este cercetat penal după ce a provocat un accident rutier şi a refuzat testarea alcoolemiei, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău.

Trei persoane au decedat într-un accident pe A1, în apropiere de Nădlac
Trei persoane au decedat într-un accident pe A1, în apropiere de Nădlac

Scene cumplite sămbătă dimineață pe autostrada A1, în apropiere de vama Nădlac 2. Trei persoane au murit și alta a fost rănită, după ce mașina în care se aflau a intrat sub remorca unui TIR.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă