Marocan salvat de polițiști locali în Arad în timp ce încerca să-și taie venele pe stradă. Îi cerea asta ”o voce interioară”

marocan
Facebook/ Direcția Generală Poliția Locală Arad

Un marocan în vârstă de 40 de ani a fost salvat de poliţiştii locali din Arad când a încercat să-şi taie venele pe stradă, el fiind dus la spital pentru îngrijiri, iar ulterior la Psihiatrie pentru că ar fi avut o cădere nervoasă.

 

Un echipaj aflat în patrulare în cartierul Micălaca, din municipiul Arad, l-a observat pe bărbat că era foarte agitat şi avea în mână un cuţit, cu care a încercat să se sinucidă.

"Agenţii de poliţie locală cu atribuţii în domeniul ordinii publice au intervenit în scopul prevenirii unui act sinucigaş, solicitând sprijinul ambulanţei pentru transportarea la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Arad a unei persoane care a încercat să se automutileze.

Astfel, aflat în patrulare în jurul orei 24,00, în cartierul Micălaca, echipajul a identificat o persoană foarte agitată, ce umbla haotic gesticulând şi urlând, în timp ce a scos dintr-un ghiozdan pe care îl purta asupra sa un obiect ascuţit, cu care a încercat să-şi taie venele", a transmis, marţi, Biroul de presă al Primăriei Arad.

Citește și
Depresia, a treia cauză de deces la adolescenți. Primul ajutor îl poate da medicul de familie
Depresia, a treia cauză de deces la adolescenți. Primul ajutor îl poate da medicul de familie
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Marocanul a încercat să se sinucidă și la București

Bărbatul apucase să îşi taie mâneca de la geacă, însă poliţiştii locali l-au imobilizat până la sosirea ambulanţei şi au folosit inclusiv cătuşe, pentru că era foarte agitat.

Ulterior, s-a stabilit că este un marocan în vârstă de 40 de ani care a mai avut o tentativă de sinucidere în Bucureşti, el fiind internat la Secţia de Psihiatrie a SCJU Arad pentru evaluare şi tratament.

Surse medicale au declarat că pacientul a spus la spital că "o voce interioară" i-a cerut să îşi taie venele de la ambele mâini.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Răsturnare de situație. Cum a murit, de fapt, bărbatul găsit înjunghiat în gât. Partenera sa și-a schimbat declarația
Răsturnare de situație. Cum a murit, de fapt, bărbatul găsit înjunghiat în gât. Partenera sa și-a schimbat declarația

Ancheta unui deces suspect de la Botoșani, anunțat inițial ca o sinucidere, a scos la iveală o crimă. Un bărbat de 44 de ani, tatăl a patru copii, a murit înjunghiat în gât.

Depresia, a treia cauză de deces la adolescenți. Primul ajutor îl poate da medicul de familie
Depresia, a treia cauză de deces la adolescenți. Primul ajutor îl poate da medicul de familie

Depresia îi poate îmbolnăvi pe adolescenți. Nediagnosticată și netratată duce la sinucidere, a treia cauză de deces în rândul celor cu vârste între 15 și 19 ani.

Un bărbat și-a ucis mama, a sunat la 112 și apoi s-a sinucis. Ce au descoperit anchetatorii în casa acestora
Un bărbat și-a ucis mama, a sunat la 112 și apoi s-a sinucis. Ce au descoperit anchetatorii în casa acestora

Crimă urmată de sinucidere într-un cartier din Milano. Un bărbat și-a ucis mama, a sunat la 112 și apoi s-a aruncat de la fereastra apartamentului în care locuia.

Sinucidere la Spitalul din Hunedoara. O femeie s-a aruncat de la etajul trei al clădirii
Sinucidere la Spitalul din Hunedoara. O femeie s-a aruncat de la etajul trei al clădirii

O femeie în vârstă de 84 de ani a murit, după ce s-a aruncat de la etajul al treilea al Spitalului din Hunedoara. Conform procedurilor, poliţiştii au deschis dosar penal pentru moarte suspecta.

 

O tânără a murit după ce a apelat la sinuciderea asistată. „Mă bazez pe tatăl meu și pentru cele mai intime lucruri”
O tânără a murit după ce a apelat la sinuciderea asistată. „Mă bazez pe tatăl meu și pentru cele mai intime lucruri”

O tânără de 23 de ani din Australia a decis să își pună capăt vieții prin sinucidere asistată, după ce a dus o luptă grea timp de ani de zile cu o boală chinuitoare, potrivit 7 News.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie
Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie

Astăzi, 12 iunie, Institutul Național de Statistică ar fi trebuit să anunțe, conform calendarului oficial, statistica legată de starea și de evoluția salariului mediu pe economie la nivelul lunii aprilie. Ieri INS a anunțat că amână datele.