Mario Iorgulescu ar putea fi mutat la un spital din altă ţară. Cine a decis transferul

Mario Iorgulescu

Fiul preşedintelui LPF ar putea fi transferat la o clinică din Italia, afirmă surse medicale.

Potrivit surselor medicale citate Mediafax, doctorii şi familia lui Mario Iorgulescu au încercat să-l transfere pe acesta la un spital din Italia în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă. Însă, din cauza unei defecţiuni tehnice a aeronavei care trebuia să îl transporte pe fiul şefului LPF, transferul nu a fost posibil. 

Mutarea ar fi urmat să fie făcută în baza unei recomandări din partea medicilor, scrie Mediafax.

Testele făcute de medicii legişti au arătat că Mario Iorgulescu se urcase la volan băut şi drogat. Rezultatele acestor analize vor agrava acuzaţiile din dosar.

Raportul nu este încă finalizat, dar datele preliminare arată că la prima examinare, Mario Iorgulescu avea o alcoolemie de 1,96 g/l alcool pur în sânge, iar la a doua examinare, 1,76 g/l alcool pur în sânge - ceea ce denotă că în momentul accidentului alcoolemia ar fi putut fi uriaşă, chiar 2,20 g/l alcool pur în sânge - atât de mare, încât se apropie de pragul comei alcoolice.

Citește și
mario iorgulescu, gino iorgulescu, accident, masina, aston martin, bucuresti
Demonstraţie cu ochelarii care simulează o alcoolemie de 2 în sânge. Ce a văzut Mario Iorgulescu în timp ce conducea
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Anunţul oficial al Spitalului Elias privind starea lui Mario Iorgulescu după accident
Anunţul oficial al Spitalului Elias privind starea lui Mario Iorgulescu după accident

Reprezentanţii Spitalului Elias au transmis vineri la prânz un comunicat despre starea fiului preşedintelui LPF, grav rănit în accidentul de la sfârşitul săptămânii trecute.

Demonstraţie cu ochelarii care simulează o alcoolemie de 2 în sânge. Ce a văzut Mario Iorgulescu în timp ce conducea
Demonstraţie cu ochelarii care simulează o alcoolemie de 2 în sânge. Ce a văzut Mario Iorgulescu în timp ce conducea

Mario Iorgulescu era sub influența alcoolului și a drogurilor atunci când a provocat accidentul de sâmbătă noaptea, soldat cu moartea unui bărbat, tatăl a doi copii.

Cine este tânărul mort în accidentul produs de Mario Iorgulescu. Rudele cer dreptate
Cine este tânărul mort în accidentul produs de Mario Iorgulescu. Rudele cer dreptate

Creşte tensiunea după teribilul accident, de la sfârşitul săptămânii, în urma căruia, un tânăr a murit nevinovat. Părinţii lui Mario Iorgulescu, cel considerat responsabil de tragedie, se oferă să îi crească pe cei doi copii ai victimei.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.