Maratonul de vaccinare din Timișoara se încheie luni, la 8 dimineaţa. Oamenii au venit şi noaptea, cu declaraţii completate

×
Codul embed a fost copiat

Cei care vor să se vaccineze la Timişoara fără programare mai au la dispoziţie 12 ore.

În primele 48 de ore de la startul maratonului s-au imunizat 5.200 de persoane, dar sunt disponibile în total 10 mii de doze, de ser. Pentru a evita cozile, mulţi s-au prezentat peste noapte.

Pe parcursul nopţii trecute au fost vaccinate 447 de persoane. Chiar dacă sunt în vigoare restricţii de circulaţie, oamenii au completat declaraţii pe proprie răspundere şi au ieşit din case justificat.

„E foarte bună ideea şi ar trebui să fie în mai multe oraşe din România" spune un tânăr.

-V-ați fi vaccinat dacă nu era acest maraton?
-Nu!
-De ce?
-Nu ştiu, dar zic aşa că nu am făcut vaccinuri niciodată de când îs pe lumea asta
, mărturisește un alt localnic.

Citește și
Bilanțul primei zile de vaacinare de la centrul drive-trough din Deva: peste 500 de persoane imunizate
Bilanțul primei zile de vacinare de la centrul drive-trough din Deva: peste 500 de persoane imunizate
Scene incredibile la sediul PSD. Gestul lui Ciolacu atunci când Firea își face apariția

Printre cei care au fost imunizaţi a fost şi cântăreaţa Stana Izbașa. Deşi spune că îi este frică de ace, dorul de scenă este mai mare.

Stana Izbașa, cântăreaţă: „Eu sunt bucuroasă că s-a organizat acest maraton de vaccinare, pentru că mi-am dorit de mult să fac vaccinul, dar nu am avut posibilitatea pentru că era problemă cu programările. Vreau să revenim la viaţa de înainte de această pandemie, pe care o urăsc şi vreau să mă întâlnesc cu familia, cu prietenii, la evenimente"

Pentru că nu au avut acces în primele două etape, s-au prezentat şi mulţi tineri dornici să îşi reia vieţile cât mai repede.

„Cel mai mult prietenii de la şcoală mi-au lipsit. Aş vrea să îi revăd şi să pot să petrec iarăşi timp cu ei."


Bărbat: „Cred că o să mergem într-un concediu, aia e primul lucru.”
Reporter: Nu aţi fost în ultimul an?
Bărbat: „Nu, am fost cuminţi, am stat acasă."

La centrul de vaccinare din Timişoara, oamenii mai au acces până luni dimineaţă la ora 8. În schimb, cel drive-thru din Deva rămâne deschis zilnic între orele 10 şi 19.

Dr. Ștefan Repede, coordonator centru de vaccinare drive-thru: „Am avut din jud Alba maşini, din Timişoara, din străinătate, am văzut maşini din Gorj. Noi sperăm să vină să se vaccineze la noi, nu contează de unde sunt. Ne-am gândit să facem şi noi ceva iute şi util, eu sunt aşa de bucuros că putem lupta împotriva pandemiei şi s-o închidem dacă putem”

În prima zi de funcţionare la Deva s-au prezentat 581 de persoane.

Articol recomandat de sport.ro
Eroarea comisă de Gigi Becali la alegerile locale: "M-am încurcat, am anulat votul"
Eroarea comisă de Gigi Becali la alegerile locale: "M-am încurcat, am anulat votul"
Citește și...
Cea mai mare tranșă de vaccinuri Pfizer de până acum intră luni în România. În ce regiuni va fi distribuit
Cea mai mare tranșă de vaccinuri Pfizer de până acum intră luni în România. În ce regiuni va fi distribuit

Cea mai mare tranșă de vaccin Pfizer distribuită până acum în România va sosi luni. Sunt așteptate 725.400 doze, a informat CNCAV, urmând a fi livrate pe mai multe aeroporturi din țară.

Bilanțul primei zile de vacinare de la centrul drive-trough din Deva: peste 500 de persoane imunizate
Bilanțul primei zile de vacinare de la centrul drive-trough din Deva: peste 500 de persoane imunizate

Sâmbătă a fost deschis, la Deva, primul centru de vaccinare drive-through din România.

Sute de persoane s-au prezentat la vaccinare sâmbătă noapte, în Timișoara: „Este mai liber”
Sute de persoane s-au prezentat la vaccinare sâmbătă noapte, în Timișoara: „Este mai liber”

Maratonul vaccinărilor, început vineri la Timişoara, a continuat și noaptea trecută.

Recomandări
România se face din nou roșie pe hartă, după alegerile locale din 9 iunie. Cristian Pîrvulescu: ”PSD e partid dominant”
România se face din nou roșie pe hartă, după alegerile locale din 9 iunie. Cristian Pîrvulescu: ”PSD e partid dominant”

Partidul Social Democrat este câștigătorul principal al alegerilor locale și europarlamentare care au avut loc duminică, 9 iunie 2024. Aceasta este concluzia politologului Cristian Pîrvulescu, invitat la Știrile Pro TV de la ora 19:00.  

Cine ne va reprezenta în Parlamentul European. Pe cine au trimis românii la Bruxelles
Cine ne va reprezenta în Parlamentul European. Pe cine au trimis românii la Bruxelles

Rezultatele preliminare la alegerile europarlamentare ne arată că România trimite 33 de politicieni la Bruxelles.  

Rezultate alegeri locale și europarlamentare 2024. Cine a câștigat marile orașe. BEC a anunțat rezultate parțiale
Rezultate alegeri locale și europarlamentare 2024. Cine a câștigat marile orașe. BEC a anunțat rezultate parțiale

Rezultatele oficiale parțiale ale alegerilor locale și europarlamentare din 2024 arată că românii îi păstrează în funcție pe majoritatea primarilor și trimit la Bruxelles politicieni din PSD, PNL, AUR și Alianţa Dreapta Unită.