Lucian Bode: Eu doresc să majorăm salariile angajaţilor MAI. Ne dorim şi modernizarea echipamentului

Lucian Bode
Agerpres

Ministrul Afacerilor Interne (MAI), Lucian Bode, a declarat, miercuri, că îşi doreşte majorarea salariilor angajaţilor MAI, însă sunt foarte importante şi investiţiile în echipament.

 

El a menţionat că are „imaginea corectă şi completă asupra situaţiei reale în privinţa salarizării poliţiştilor”, conform Agerpres.

Eu doresc să majorăm salariile. Să aducem la zi legea-cadru, Legea 153. Ştiţi foarte bine că în acest an s-au acordat majorări salariale pentru angajaţii din MAI, nu la nivelul la care ne-am fi dorit, (...) dar noi ne dorim şi modernizarea echipamentului de intervenţie, ne dorim investiţii, uniforme noi, schimbarea armamentului, sunt lucruri la care noi ne gândim. Bugetul pe acest an a fost la 23,1 miliarde, 55% a fost alocat pentru cheltuieli salariale şi 20% pentru cheltuieli sociale, pentru pensii. Au rămas peste 20%, un procent foarte important, pentru celelalte lucruri despre care vorbeam”, a declarat Bode, la Antena 3.

Întrebat despre protestul de miercuri al poliţiştilor, ministrul a precizat că, din datele pe care le avea, o parte din sindicatele din MAI doreau organizarea unui protest chiar în perioada vizitei experţilor evaluatori privind îndeplinirea condiţiilor tehnice de aderare la spaţiul Schengen.

Mă bucur totuşi că înţelepciunea şi raţiunea au învins şi nu au recurs la mijloace şi metode care nu ne făceau cinste în perioada respectivă”, a spus Bode.

Citește și
Lucian Bode
Adrian Cioroianu, despre teza de doctorat a lui Lucian Bode: „Va fi, din zilele următoare, la dispoziția publicului”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Lucian Bode rămâne şef la Interne. Parlamentarii coaliţiei de guvernare au respins moţiunea privind demiterea lui
Lucian Bode rămâne şef la Interne. Parlamentarii coaliţiei de guvernare au respins moţiunea privind demiterea lui

Ministrul Lucian Bode rămâne şef la Interne. Parlamentarii coaliţiei de guvernare au respins moţiunea USR, prin care i se cerea demisia.

Adrian Cioroianu, despre teza de doctorat a lui Lucian Bode: „Va fi, din zilele următoare, la dispoziția publicului”
Adrian Cioroianu, despre teza de doctorat a lui Lucian Bode: „Va fi, din zilele următoare, la dispoziția publicului”

Adrian Cioroianu, directorul Bibliotecii Naționale a României, a transmis, luni, că lucrarea de doctorat a ministrului de Interne, Lucian Bode, nu este secretizată, „ci doar pe fluxul normal de prelucrare a datelor”.

Scandalul ”mașini BMW pentru Poliție”. Ministrul Lucian Bode susține că, de fapt, Cătălin Drulă a semnat contractul
Scandalul ”mașini BMW pentru Poliție”. Ministrul Lucian Bode susține că, de fapt, Cătălin Drulă a semnat contractul

Ministrul de Interne, Lucian Bode, a prezentat, joi, concluziile Corpului de Control în scandalul provocat de cumpărarea de maşini BMW pentru Poliţie.  

Deputații din Forța Dreptei și USR au depus o moţiune simplă împotriva ministrului de Interne, Lucian Bode
Deputații din Forța Dreptei și USR au depus o moţiune simplă împotriva ministrului de Interne, Lucian Bode

Deputaţii din Forţa Dreptei au depus, împreună cu cei din USR, o moţiune simplă împotriva ministrului de Interne, Lucian Bode.

 

Lucian Bode trimite Corpul de Control să facă verificări după achiziția de BMW-uri
Lucian Bode trimite Corpul de Control să facă verificări după achiziția de BMW-uri

Ministrul Lucian Bode a cerut Corpului de Control să facă verificări cu privire la faptul că Poliția Română achiziționează mașini BMW.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.