Lucrările pentru Autostrada „Moldovei” A7 ar putea începe anul acesta. Condiția pusă de UE

×
Codul embed a fost copiat

Lucrările la A7, viitoarea autostradă care ar lega Muntenia de Moldova, ar putea începe anul acesta, într-un scenariu optimist.

A fost desemnat câștigătorul, pentru primul lot, adică o bucată din tronsonul de autostradă, dintre Ploiești și Buzău, însă pentru următoarele două, sunt blocaje din cauza contestațiilor.

Întreaga autostradă, până la Pașcani, adică peste 320 de km, ar trebui să fie gata în 2026, pentru că finanțarea se face, din bani europeni, prin PNRR.

Pentru primul lot din A7, între Ploiești și Mizil, adică 21 de km, CNAIR a desemnat un castigator o asociere de constructori români și italieni. Au la dispoziție 20 de luni pentru a finaliza lucrările, din momentul în care se semnează contractul. Pentru următoarele două loturi, însă, deși există câștigători, procedura este blocată de contestații.

Are 63 de km și este împărțită în trei loturi: Ploiești - Mizil, Mizil - Pietroasele și Pietroasele - Buzău, pentru care avem deja câștigători la licitație.

Citește și
autostrada a13
Autostrada Brașov-Bacău, un coșmar pentru localnici: „Se împarte satul în două”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

O porțiune are în total șase noduri rutiere, perdele forestiere, poduri și pasaje, inclusiv stații de încarcare pentru mașini electrice.

De la Buzău, autostrada ar urma să continue până la Focșani, apoi Bacău și Pașcani, adică 320 de km, pentru că în cele din urmă să ajungă până la Siret.

Autostrada care leagă Muntenia de Moldova e formată dintr-o suită de proiecte, pentru care s-a licitat separat în ultimii ani, însă nu s-a construit încă nimic. De doi ani sunt promisiuni că vor fi scoase la licitație loturile dinspre Ploiești.

A mai durat, însă, un an până când au început licitațiile și alte peste 8 luni până când primele trei loturi și-au găsit constructori.
Pentru unele loturi încă se face studiul de fezabilitate. Și de abia acum două luni au fost scoase la licitație alte patru tronsoane, de la Buzău la Focșani.

A7 ar urma să fie cel mai important proiect de infrastructură din Moldova, care absoarbe cei mai mulți bani din PNRR, adică peste 25 de miliarde de lei.

Când va fi gata, ar putea lua locul Drumului E85, cunoscut ca „Drumul morții”. Pentru asta, ar trebui să respectăm condiția UE: să o finalizăm până în anul 2026.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Carambol pe o autostradă din Florida. 43 de mașini au fost implicate. FOTO
Carambol pe o autostradă din Florida. 43 de mașini au fost implicate. FOTO

43 de mașini au fost implicate într-un accident în lanț pe o autostradă din Orlando, Florida, din cauza unei ploi puternice, începute pe neașteptate.

Autostrada Brașov-Bacău, un coșmar pentru localnici: „Se împarte satul în două”
Autostrada Brașov-Bacău, un coșmar pentru localnici: „Se împarte satul în două”

Proiectul viitoarei autostrăzi A13 Brașov - Bacău stârnește nemulțumiri în satele de pe traseu. Localnicii din Podul Oltului se plâng că pentru construcția șoselei vor fi demolate mai multe case ridicate în ultimii ani.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.