Locatarii unui bloc din Sibiu s-au mobilizat pentru a-l ajuta pe un om singur care și-a pierdut casa într-un incendiu

×
Codul embed a fost copiat

După ce au trecut printr-o spaimă teribilă, locatarii unui bloc din Sibiu sunt gata să îl ajute acum pe vecinul a cărui garsonieră a fost distrusă recent de un incendiu.  

Omul nu are pe nimeni aproape, iar vecinii, impresionaţi de necazul lui, s-au mobilizat să-l îngrijească și vor să-i găsească măcar temporar un loc într-un azil.

Garsoniera bărbatului a luat foc diminică dimineața, cel mai probabil, de la o țigară uitată aprinsă. Rănit la o mână, omul a fost internat, iar astăzi s-a întors în locuința distrusă.

Nicio rudă nu s-a interesat de soarta omului astfel că, impresionaţi, vecinii au decis să se implice.

Bărbat: "E totul distrus, totul un dezastru. A ars mobila, canapeau, saltele e totul negru. Trebuie să chem pe cineva să vină să mă ajute, să încercăm să scoatem patul, saltele, că ce e aici și arse și afumate nu știu cum poate o persoană să poată să continue cu viața”.

Elena Benchea vecină:
"Ne-am gândit câțiva vecini să încercăm cumva să-i facem ordine, să-i scoatem chestiile arse, să-i eliberăm un pic camera arsă să putem să-i amenajăm cât de cât să mai poată sta în casa lui, câte zile o mai avea. Ne este foarte greu să-l vedem în starea în care e".

Citește și
Scene incredibile la sediul PSD. Gestul lui Ciolacu atunci când Firea își face apariția

Bolnav și înstrăinat de rude, bărbatul suferă de depresie iar vecinii se tem că nu cumva să încerce să-şi facă rău. Așa că au cerut ajutor și la serviciul social al primăriei.

Valentin Șandru, vecin: "Părerea mea pesronală ar fi să-i găsim un loc, într-un azil, o asistență socială, să vedem unde îi găsim."

Reprezenții primăriei le-au transmis oamenilor că vor face o anchetă socială şi vor găsi în cel mai scurt timp o soluţie.

Articol recomandat de sport.ro
Eroarea comisă de Gigi Becali la alegerile locale: "M-am încurcat, am anulat votul"
Eroarea comisă de Gigi Becali la alegerile locale: "M-am încurcat, am anulat votul"
Citește și...
Cât alocă România pentru pensii față de celelalte țări UE. Statul cu cel mai mic procent de pensionari
Cât alocă România pentru pensii față de celelalte țări UE. Statul cu cel mai mic procent de pensionari

O sumă de aproximativ 1.882 miliarde de euro a fost cheltuită, în anul 2021, pentru plata pensiilor în ţările membre ale Uniunii Europene, sau 12,9% din Produsul Intern Brut al UE, conform datelor publicate marţi de Eurostat.

Porțiile comandate mai mici și mai scumpe îi obligă pe angajați să-și aducă mâncarea de acasă. ”Sunt doar avantaje”
Porțiile comandate mai mici și mai scumpe îi obligă pe angajați să-și aducă mâncarea de acasă. ”Sunt doar avantaje”

Prețurile mari au schimbat radical obiceiurile angajaților din România. Tot mai mulți merg la serviciu cu pachețelul de acasă.

Milioane de români sunt nefericiți la locul de muncă, în timp ce tinerii vor program de la 11 și o zi liberă oricând
Milioane de români sunt nefericiți la locul de muncă, în timp ce tinerii vor program de la 11 și o zi liberă oricând

Un angajat din trei este nemulțumit de favoritimele și diferențele salariale de la serviciu. Datele apar într-un studiu recent care arată percepția românilor despre locul de muncă.

Recomandări
Klaus Iohannis, la Summitul B9: Rusia va continua să reprezinte cel mai mare risc de securitate. Trebuie să fim pregătiţi
Klaus Iohannis, la Summitul B9: Rusia va continua să reprezinte cel mai mare risc de securitate. Trebuie să fim pregătiţi

Îmbunătăţirea securităţii pe Flancul Estic al NATO, mai ales în regiunea Mării Negre. Astfel, vom întări securitatea regională şi euroatlantică şi a tuturor celor 32 de Aliaţi.  

Rezultate alegeri locale 2024. Un preot a ieșit din altar și a devenit primar. Un edil aflat în arest a fost votat din nou
Rezultate alegeri locale 2024. Un preot a ieșit din altar și a devenit primar. Un edil aflat în arest a fost votat din nou

De la compozitori la preoți ori persoane aflate în arest, alegerile locale au scos în față tot felul de personaje, unele de-a dreptul controversate, care au câștigat, totuși, încrederea cetățenilor.  

Incendiu la Centrala Nuclearelectrică Cernavodă. Pompierii au intervenit deja și spun că situația este sub control
Incendiu la Centrala Nuclearelectrică Cernavodă. Pompierii au intervenit deja și spun că situația este sub control

Un incendiu minor a izbucnit la Centrala Nuclear-Electrică (CNE) Cernavodă, însă situaţia este sub control, fără a fi necesară alertarea populaţiei prin RoAlert, a anunțat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Dobrogea".