În Crevedia încă se evaluează pagubele. Mulți localnici nu mai au un acoperiș deasupra capului și își caută animalele pe câmp

×
Codul embed a fost copiat

Localnicii din Crevedia, ale căror case au fost afectate de exploziile cisternelor GPL, s-au putut întoarce, de joi seară, ca să-și evalueze pagubele. Pompierii au ridicat interdicția în zonă, după ce ultimele două cisterne cu gaz au fost golite ieri.

Daniel Nițoiu, corespondent PROTV: „Viața oamenilor din Crevedia nu va mai fi niciodată la fel, după tragedia, pierderile pe care le-au suferit, toate aceste lucruri îi vor urmări toată viața. Pompierii le-au permis să se întoarcă la casele lor încă de azi noapte, unii nu mai au însă la ce să se întoarcă, nu mai au case deloc, pur și simplu locuințele lor au fost distruse din temelii. Cele mai multe case au pagube la nivelul acoperișurilor, geamurilor, înăuntru grinzi mari de lemn pur și simplu s-au îndoit și s-au rupt, din cauza suflului exploziei. Altele au fost afectate de flăcările imense, cum ar fi locuința aflată chiar peste drum de stația GPL, acolo unde și-a pierdut viața un bărbat, iar în următoarea casă, lipită de acesta, au murit alte două persoane, un bărbat a suferit un infarct în momentul în care și-a văzut soția cuprinsă de flăcări, iar apoi, după 13 ore, și femeia s-a prăpădit la spital. În urmă cu puțin timp, reprezentanții Remat, chemați de pompieri și de procurori, au ridicat ultimele două cisterne care erau parcate aici, în fața stației GPL, resturile acelea vor fi duse la o stație Remat unde vor fi valorificate, alte componente importante au fost ridicate de procurori și de către reprezentanții Insemex, pentru a fi analizate în laborator, astfel încât să aibă toate datele, cât mai multe informații despre modul în care s-a produs această deflagrație. Lângă clădirea aflată la stația GPL se vede acolo și o cisternă fixă, probabil urmează ca anchetatorii să o ridice și pe aceea, sunt reprezentanți de la drumuri care vor curăța șoseaua pentru că se va deschide curând traficului rutier, oamenii care trebuiau să treacă pe aici ocoleau kilometri întregi, unii prin câmp, și-au rupt mașinile, ne povesteau mai devreme.

Localnicii încercă acum să-și găsească și animalele, cărora le-au dat drumul din adăposturi cu puțin timp înainte de deflagrații, ca să le salveze. Animalele speriate au fugit pe câmp.

Daniel Nițoiu: „Am stat de vorbă cu câțiva localnici, unii spun că nu mai pot să locuiască în casele lor distruse, unii nu mai au deloc acoperiș, pereții sunt crăpați, oamenii se tem că locuințele se vor prăbuși peste ei, unii dintre ei ne povesteau că aveau și animale, din păcate nu au mai putut fi salvate, alții încearcă și acum să-și mai recupereze animăluțele care au fugit speriate în câmp, ne povesteau oamenii că în acele momente de panică nu au reușit decât să deschidă adăposturile unde își țineau animalele, iar acestea au fugit pe câmp, acum încearcă să-și recupereze ce se mai poate din case, din păcate una din familiile care locuiește chiar peste drum de această stație GPL este îndoliată, oamenii vin din localitate să-și aducă ultimul omagiu pentru vecinii lor care au sfârșit în această tragedie. Alte opt persoane care au suferit pagube importante în urma acestei deflagrații vor fi chemate de procurori la sediul Parchetului Ilfov, pentru că acolo era un spațiu mai apropiat, puteau să ajungă mai ușor, dar întreaga anchetă este coordonată de procurorul Marius Iacob, un procuror cu experiență vastă”.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Prima decizie a Consiliului Local din Crevedia, după tragedie: I-a dat un teren unui apropiat al primarului
Prima decizie a Consiliului Local din Crevedia, după tragedie: I-a dat un teren unui apropiat al primarului

Primăria din Crevedia a aprobat marţi o hotărâre în şedinţa Consiliului Local prin care îi dă un teren fratelui unui apropiat al primarului.

Marcel Ciolacu, tur de forță la Bruxelles. Se va întâlni cu lideri UE și va vizita răniţii din incendiul de la Crevedia
Marcel Ciolacu, tur de forță la Bruxelles. Se va întâlni cu lideri UE și va vizita răniţii din incendiul de la Crevedia

În prima vizită la Bruxelles de la preluarea mandatului de premier, Marcel Ciolacu se va întâlni cu liderii europeni Ursula Von der Leyen, Charles Michel şi Roberta Metsola, cu directorul general pe PNRR şi va vizita răniţii din incendiul de la Crevedia.

Intervenția de la Crevedia s-a încheiat. O autospecială de stingere și o ambulanță SMURD rămân pentru supraveghere
Intervenția de la Crevedia s-a încheiat. O autospecială de stingere și o ambulanță SMURD rămân pentru supraveghere

Inspectoratul pentru Situații de Urgență din Dâmbovița a anunțat, joi seară, că intervenția în cazul exploziilor de sâmbătă din Crevedia s-a încheiat.

Exploziile din Crevedia. Singurul martor important, un șofer al firmei, ar fi văzut foc sub una dintre cisterne
Exploziile din Crevedia. Singurul martor important, un șofer al firmei, ar fi văzut foc sub una dintre cisterne

Operațiunea de golire a ultimelor două cisterne de la Crevedia, în care mai era combustibil, s-a încheiat joi seară. 

Cum se descurcă oamenii care depind de primărie după ce au rămas pe drumuri în urma exploziilor din Crevedia
Cum se descurcă oamenii care depind de primărie după ce au rămas pe drumuri în urma exploziilor din Crevedia

Un bărbat de 63 de ani, rănit foarte grav în prima explozie de la Crevedia, a murit la spital. Este a treia victimă care își pierde viața în tragedie. Acum, la Crevedia, autoritățile încearcă să golească cisternele în care se mai află GPL.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.