Localitățile Popeşti-Leordeni, Domneşti, Voluntari şi Pantelimon vor ieşi din carantină

carantina
Agerpres

Popeşti-Leordeni va ieşi din carantină de vineri, de la 22,00, iar Domneşti, Voluntari şi Pantelimon de sâmbătă, de la aceeaşi oră, potrivit Prefecturii Ilfov.

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Ilfov a adoptat, vineri, hotărâri de încetare a măsurii de carantină zonală pentru Popeşti-Leordeni, Domneşti şi Voluntari, transmite Agerpres.

În urma evaluării analizei de risc a comunităţii din oraşul Pantelimon, înaintată de către DSP Ilfov Institutului Naţional de Sănătate Publică - Centrul Naţional de Supraveghere şi Control a Bolilor Transmisibile, pe baza procedurii de avizare/ridicare a carantinei zonale existentă la nivelul INSP-CNSCBT, a fost avizată măsura de ridicare a carantinei zonale pentru oraşul Pantelimon începând de sâmbătă seară.

Incidenţa cazurilor de COVID-19 la mia de locuitori este vineri de 5,76 în Popeşti-Leordeni, 4,47 în Domneşti, 4,75 în Voluntari şi 3,08 în Pantelimon.

Popeşti-Leordeni a intrat în carantină pe 19 martie, pentru o perioadă de 14 zile. Măsura a fost prelungită din 2 aprilie pentru două săptămâni şi din 16 aprilie cu şapte zile.

Citește și
Avion
A fost actualizată lista țărilor din „zona galbenă”. Cei care ajung în România din aceste regiuni intră în carantină
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Domneşti, Pantelimon şi Voluntari au intrat în carantină, pentru o perioadă de 14 zile, începând din 20 martie. Carantina zonală s-a prelungit cu 14 zile pentru cele trei localităţi, începând din 3 aprilie şi din 17 aprilie cu 7 zile.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Localităţile Berceni, Dobroeşti şi Otopeni ies din carantină joi seară
Localităţile Berceni, Dobroeşti şi Otopeni ies din carantină joi seară

Localităţile Berceni, Dobroeşti şi Otopeni ies din carantină joi seara, la ora 22,00, potrivit unui comunicat al Prefecturii Ilfov.

A fost actualizată lista țărilor din „zona galbenă”. Cei care ajung în România din aceste regiuni intră în carantină
A fost actualizată lista țărilor din „zona galbenă”. Cei care ajung în România din aceste regiuni intră în carantină

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a actualizat, joi, lista statelor şi zonelor condiserate de risc epidemiologic ridicat pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea.

Cinci localități din județul Ilfov ies din carantină miercuri seară
Cinci localități din județul Ilfov ies din carantină miercuri seară

Baloteşti, Mogoşoaia, Ştefăneştii de Jos, Gruiu şi Snagov ies din carantină miercuri, de la ora 22,00, potrivit unor comunicate ale Prefecturii Ilfov.

Carantina zonală a fost prelungită cu şapte zile pentru Ciorogârla, Corbeanca, Măgurele şi Clinceni
Carantina zonală a fost prelungită cu şapte zile pentru Ciorogârla, Corbeanca, Măgurele şi Clinceni

Carantina zonală a fost prelungită cu şapte zile pentru Ciorogârla, Corbeanca, Măgurele şi Clinceni, potrivit unor comunicate ale Prefecturii Ilfov, transmite, marţi, Agerpres.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina
Rusia a lansat un atac cu rachete şi drone asupra Kievului. Alertele de raid aerian au durat mai multe ore în toată Ucraina

Rusia a lansat, miercuri dimineaţă, un atac cu rachete şi drone asupra Kievului, informaţiile preliminare arătând că nu au existat răniţi sau pagube în capitala ucraineană, a anunţat armata ucraineană, transmite Reuters.