Legumele pentru care fermierii vor primi subvenții din partea Guvernului: "Sunt mulțumit"

×
Codul embed a fost copiat

După succesul înregistrat cu programul "Roşia", destinat fermierilor care au recolte până târziu spre iarnă, Ministerul Agriculturii vrea acum să îi încurajeze pe oameni să cultive în acelaşi ritm şi alte legume.

Responsabilii promit subvenţii pentru cei care vor reuşi să scoată pe piaţă, în prima parte din an, castraveţi, ardei graşi, şi chiar vinete.

Ajutorul acordat de stat pentru aceste legume, este de o mie de euro, pentru mia de metri pătraţi, de teren lucrat.

Potrivit proiectului lansat în dezbatere pe pagina de internet a Ministerului Agriculturii, fermierii care reuşesc să obţină până la 1 măi, de pe o mie de metri pătraţi, cel puţin două tone de castraveţi vor încasa de la stat o subvenţie de o mie de euro.

Aceeaşi sumă le este promisă şi celor care culeg până la 15 mai, de pe aceeaşi suprafaţă, o tonă de ardei gras - sau patru tone de vinete până la 1 iunie.

Citește și
Fermier care cultiva dovleci
Leguma care s-a scumpit din cauza secetei. E folosită inclusiv pentru deserturi
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Mulţi nu sunt mulţumiţi.

Fermier: "Orice subvenţie este binevenită dar castraveţii şi ardeiul sunt mult mai pretenţioşi decât roşia la frig şi ar fi normal să fie subvenţia ca şi la roşii. Trebuie să facem focul, să dăm bani pe lemne, cărbuni că ardeiul şi castravetele sunt mult mai pretenţioşi trebuie foc mult."

Ideea subvenţionării producţiei de vinete, ardei gras şi castraveţi a apărut după succesul înregistrat de programul "Roşia".

În cadrul acestuia, statul le da fermierilor câte trei mii de euro dacă obţin o producţie de minimum două kilograme de tomate pe metrul pătrat de teren lucrat şi vând marfa între ianuarie - mai şi noiembrie - decembrie.

Fermier: "Beneficiez de doi ani de el, sunt mulţumit, am mai făcut un solar acasă şi la anul. Dacă s-ar da nu ar fi rău că noi investim, facem în continuare să fie mai bine."

Pe pagina de internet a Ministerului Agriculturii a fost lansat în dezbatere şi un proiect de act normativ prin care se reglemenetaza acordarea ajutorului pentru cultivatorii de tomate de anul viitor.

Suma care ar urma să fie alocată este de aproape 60 de milioane de euro.

Anul acesta s-au înscris să primească bani în programul "Roşia" peste 15.000 de oameni.

Femeie: "Cultura de anul acesta e foarte bună. O să culegem până târziu pentru că avem şi sistemul de încălzire. Anul trecut am avut până la sărbători."

Fermier: "Am ales să intrăm în acest program pentru că este un ajutor pentru investiţie în solar şi ne ajută la cultivarea pe o perioadă mai lungă. Să vindem într-un sezon extra când nu au ceilalţi. 3000 de euro nu îi iei de oriunde."

Fermier: "Banii efectiv s-au folosit pentru imputuri, pentru dezvoltare, pentru o folie mai bună. Am luat picurare, am luat seminţe de bună calitate, am încercat să luăm numai seminţe româneşti."

Numărul celor care au beneficiat de sprijin de la stat în programul "Roşia" a crescut constat în ultimii ani. În 2017 au fost 8.000 iar anul trecut - 15.000.

Potrivit Ministerului Agriculturii, un român consumă în fiecare an, în medie, 158 de kilograme de legume. Roşiile reprezintă aproape un sfert din această cantitate.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Leguma minune pe care o importăm din Polonia. Fermierii români se feresc să o cultive
Leguma minune pe care o importăm din Polonia. Fermierii români se feresc să o cultive

Sfecla roşie este alimentul minune al toamnei. Transformată în suc natural, gătită în borşuri sau supe cremă, pusă la murat sau în salate, este considerată una dintre cele mai nutritive legume, însă la noi în ţara se cultivă pe suprafeţe foarte mici.

Leguma care s-a scumpit din cauza secetei. E folosită inclusiv pentru deserturi
Leguma care s-a scumpit din cauza secetei. E folosită inclusiv pentru deserturi

Gustoşii dovleci vor fi mai scumpi la vedere anul acesta. Sunt mai puțini din cauza secetei, iar unii au crăpat și nu au mai crescut, spun dezamăgiți fermierii.

O tânără din Craiova face profituri record cu o legumă cultivată experimental. FOTO
O tânără din Craiova face profituri record cu o legumă cultivată experimental. FOTO

O tânără din Craiova face profituri record cu o legumă cultivată experimental. FOTO

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.