La Vama Isaccea din Tulcea, sute de refugiați au ajuns în România, cu bacul

×
Codul embed a fost copiat

Familii cu copii, studenți, dar și oameni care munceau în Ucraina au fugit din calea războiului.

Voluntarii i-au așteptat în vamă cu mâncare caldă, ceai, pături și medicamente. Din păcate, una dintre refugiatele sosite din Ucraina la Isaccea, și cazate la Galați, a murit azi-noapte. În vârstă de 84 de ani, femeia, cel mai probabil, a făcut un infarct.

Este trecut de miezul nopții, iar peste 400 de ucrainieni au ajuns în România cu bacul. Unii au venit pe jos, alții cu mașinile. Cu toții sunt așteptați de voluntari, dar și de jandarmi.

Refugiații au fost așteptați de autorități, dar și de voluntari

Ajunși în România, oamenii se pot adăposti în unul din corturile instalate de salvatori. Acolo își trag sufletul, primesc mâncare și se încalzesc. Cei care au nevoie primesc și îngrijiri medicale.

Prioritate au familiile și mamele care au venit cu copii, însă sunt și foarte mulți tineri și bărbați care au ajuns în România. Cu toții vor primi ajutor, hrană caldă, dar și o pătură.

Citește și
refugiati
ONU: Peste 360.000 de ucraineni au fugit din calea războiului. Cei din România, mult mai mulți decât spun autoritățile
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Adam este student la Universitatea din Odesa și spune că a fost nevoit să fugă din calea războiului. El are mulți colegi care au rămas acolo și speră să îi revadă. În schimb, nu și-a uitat prietena necuvântătoare.

Adam, student: „A fost calm în Odessa. Desigur, am auzit rafalele și atacurile aeriene peste tot în oraș. Acum suntem în siguranță, dar mai sunt studenți blocați în alte locuri.

După ore întregi de condus, speriați de ce au văzut acasă, oamenii spun că singura lor șansă este să înceapă o viață nouă, peste hotare.

Refugiat: Prea mult, prea mult.

Refugiat:E teribil, prea multe bombe, e haos. Noi trebuia să scăpâm. Mergem în Turcia.

Cel mai greu le este familiilor cu copii. Cei mici sunt obosiți, le este foame și frig.

Anas: Am venit din Odessa, acolo locuim. A început să fie complicat, auzeam bombe pe peste tot și așa am decis să părăsim orașul pentru a căuta siguranță. Încercăm să închiriem ceva, o cameră într-un motel, pentru că copilul meu e foarte mic, are opt luni.

Acest tată a reușit să ajungă în România cu cei opt copii ai săi. Au fugit în calea războiului și au putut părăsi țara pentru că bărbatul are mai mult de trei copii.

Refugiat: Drumul a fost bun, dar în Ucraina se trage. Nu au avut de ales. Nu știu unde merg, nu au unde să stea.

Doar duminică au intrat în România cu bacul peste 6 mii de refugiați.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Continuă exodul refugiaților ucraineni către țara noastră
Continuă exodul refugiaților ucraineni către țara noastră

Oamenii au fost preluați de la vămile din Siret sau Sighetu Marmației, și transportați de voluntari în gări sau aeroporturi, de unde să poată lua drumul spre Occident.  

ONU: Peste 360.000 de ucraineni au fugit din calea războiului. Cei din România, mult mai mulți decât spun autoritățile
ONU: Peste 360.000 de ucraineni au fugit din calea războiului. Cei din România, mult mai mulți decât spun autoritățile

Aproape 370.000 de ucraineni au fugit din calea războiului, potrivit datelor centralizate de ONU. Dintre aceștia, peste 43.000 se află în România, cu 10.000 mai mulți decât prezintă autoritățile române.

Frigul și vremea rea nu îi împiedică pe români să-i ajute pe refugiații din Vama Siret. Apelul disperat al unei ucrainence
Frigul și vremea rea nu îi împiedică pe români să-i ajute pe refugiații din Vama Siret. Apelul disperat al unei ucrainence

Noaptea friguroasă și vremea rea nu au stat în calea românilor dornici să ajute.

Cărbunaru: În prezent, în România, sunt peste 33.000 de cetăţeni ucraineni; 373 au aplicat pentru azil
Cărbunaru: În prezent, în România, sunt peste 33.000 de cetăţeni ucraineni; 373 au aplicat pentru azil

Peste 33.000 de cetăţeni ucraineni sunt, în prezent, în România, dintre care 373 au aplicat pentru procedura de azil, a anunţat, luni, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.

Recomandări
Anularea interzicerii maşinilor cu combustie prevăzută de Green Deal, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
Anularea interzicerii maşinilor cu combustie prevăzută de Green Deal, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi
Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi

Centralizarea tututor voturilor continuă, dar pentru PSD și PNL lucrurile sunt deja clare la nivel național.  

România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM
România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM

Vijelii și caniculă, așa am putea descrie vremea din ultimele 48 de ore de la noi din țară.