Jurnalul Oficial al UE a publicat motivele pentru care Dragnea a dat în judecată Comisia Europeană

Liviu Dragnea
Agerpres

Cererea de chemare în judecată a Comisiei Europene, formulată de președintele PSD Liviu Dragnea, a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Conform sursei citate, reclamantul solicită Tribunalului:

-► anularea Deciziei OCM(2018)20575 a Comisiei, comunicată reprezentantului legal al reclamantului prin scrisoarea din data de 1 octombrie 2018;

-► obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

În susținerea acțiunii, reclamantul Liviu Dragnea invocă 3 motive:

Citește și
liviu dragnea
Avocatul lui Dragnea susține că investigațiile OLAF nu l-ar fi vizat niciodată pe liderul PSD
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Primul motiv este întemeiat pe încălcarea articolului 9 alineatele (1), (2) și (4) din Regulamentul OLAF (1), precum și a dreptului la apărare al reclamantului în cadrul investigațiilor, inclusiv dreptul de a fi ascultat și respectarea prezumției de nevinovăție.

Al doilea motiv este întemeiat pe încălcarea principiului bunei administrări în ceea ce privește investigațiile, precum și pe refuzul de a deschide o investigație referitoare la desfășurarea investigației OLAF.

Al treilea motiv este întemeiat pe încălcarea dreptului de acces la documentele privind investigația OLAF.

CITIȚI ȘI: Cristian Tudor Popescu, despre dosarul Dragnea: “Cum să-și dea demisia? O să spună, da, domne, niște nenorociți, OLAF-ul ăsta”

Dosarul ”Dragnea împotriva Comisiei Europene”

În noiembrie 2018, instanţa supremă a decis redeschiderea dosarului Tel Drum, la cererea procurorilor DNA. În acest dosar, care a fost iniţial închis în 2013, este vizat Liviu Dragnea.

Dosarul, care are legătură cu compania Tel Drum, a fost clasat în anul 2013, însă procurorii au decis să-l redeschidă, în baza unor rapoarte ale OLAF.

Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) investighează cazurile de fraudare a bugetului UE și actele de corupție și de abatere gravă din cadrul instituțiilor europene și elaborează politica antifraudă. OLAF face parte din Comisia Europeană, dar este independent din punct de vedere operațional.

Dosarul vizează modul în care a fost privatizată compania Tel Drum şi contractele pe care această firmă le-ar fi primit de la Consiliul Judeţean Teleorman în perioada când preşedinte al CJ era Liviu Dragnea

Pe 21 noiembrie 2017, DNA a instituit măsuri asigurătorii asupra bunurilor mobile şi imobile deţinute de Liviu Dragnea şi de ceilalţi suspecţi din dosarul "Tel Drum", pentru recuperarea prejudiciului din dosar, estimat la peste 127 de milioane de lei.

În cazul lui Liviu Dragnea, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, s-au instituit sechestru asigurător şi poprire asigurătorie până la concurenţa sumei de 127.547.366 de lei "asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile, acţiunilor şi părţilor sociale deţinute de acesta în cadrul persoanelor juridice de drept privat, asupra sumelor de bani din conturile bancare, precum şi asupra sumelor de bani datorate acestuia cu orice titlu, de către terţe persoane, inclusiv sumele datorate cu titlu de chirie".

Astfel, DNA a anunţat că Liviu Dragnea este urmărit penal de procurorii anticorupţie pentru constituire de grup infracţional, abuz în serviciu şi infracţiuni referitoare la fraudare de fonduri, fapte care ar fi fost săvârşite în dosarul "Tel Drum" în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
”Dragnea împotriva Comisiei Europene”. Liderul PSD a ajuns la tribunalul european
”Dragnea împotriva Comisiei Europene”. Liderul PSD a ajuns la tribunalul european

Liviu Dragnea a acționat în instanță o instituție a Comisiei Europene la Tribunalul UE de la Luxemburg.

Avocatul lui Dragnea susține că investigațiile OLAF nu l-ar fi vizat niciodată pe liderul PSD
Avocatul lui Dragnea susține că investigațiile OLAF nu l-ar fi vizat niciodată pe liderul PSD

Președintele PSD Liviu Dragnea le-a cerut judecătorilor Instanței Supreme să îi ridice sechestrul instituit de procurorii Anticorupție împotriva sa în dosarul Tel Drum. 

Premierul Tudose spune că are încredere în OLAF, instituţia care l-a investigat pe Dragnea
Premierul Tudose spune că are încredere în OLAF, instituţia care l-a investigat pe Dragnea

Premierul Mihai Tudose a precizat, luni, răspunzând unei întrebări, că el are încredere în OLAF.

Liviu Dragnea, sechestru de peste 127 milioane de lei în dosarul TelDrum. Huiduieli și îmbrânceli la DNA
Liviu Dragnea, sechestru de peste 127 milioane de lei în dosarul TelDrum. Huiduieli și îmbrânceli la DNA

Liviu Dragnea a ajuns, marţi seară, la ora 17:30, la DNA, unde a fost anunţat de către procurorii anticorupţie că i-a fost pus sechestru pe bunuri în dosarul Tel Drum.

Esca și Escu. CTP, despre dosarul Dragnea:
Esca și Escu. CTP, despre dosarul Dragnea: "Cum să-și dea demisia? O să spună, da, domne, niște nenorociți, OLAF-ul ăsta"

Esca și Escu, episodul IV. Andreea Esca și Cristian Tudor Popescu discută în fiecare săptămână, exclusiv pe www.stirileprotv.ro, cele mai importante subiecte ale săptămânii.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.