Jurnalistul şi caricaturistul Octavian Andronic a murit în urma unui atac de cord

Octavian Andronic
News.ro

Jurnalistul şi caricaturistul Octavian Andronic, în vârstă de 74 de ani, a murit vineri seară, în urma unui atac de cord.

 

Andronic s-a născut pe 2 mai 1946, la Sânnicolau-Mare (judeţul Timiş). A urmat cursurile Universităţii din Bucureşti, iar în 1969 a debutat ca reporter la Informaţia Bucureştiului.

A fondat în decembrie 1989 ziarul Libertatea, al cărui redactor-şef a fost până în 1997.

Octavian Andronic a lucrat în cadrul mai multor trusturi media înainte să pună bazele, în 1999, agenţiei Amos News, care a scris sâmbătă, potrivit News.ro: „Cu deosebită durere în suflet, anunţăm trecerea în nefiinţă a celui care a fost Octavian Andronic, jurnalist şi caricaturist de o inegalabilă valoare. Dragă ANDO, soţia Mariana, fiica Ana, cei apropiaţi şi toţi colaboratorii ce au avut onoarea să lucreze alături de tine de-a lungul deceniilor îţi vor simţi de-acum înainte lipsa! Dumnezeu să te odihnească în pace!”.

Citește și
jurnalist
O jurnalistă de televiziune şi şoferul ei au fost asasinaţi în Afganistan
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În caricatură s-a afirmat în studenţie. A colaborat cu diferite publicaţii, semnând cu pseudonimul Ando.

De-a lungul carierei, a mai lucrat la mai multe posturi de televiziune şi a publicat volume ca „Turneul candidaţilor la Primăria Capitalei-1996” (2000); „Turneul Candidaţilor la Preşedinţie -1996” (2000), „Schimbarea schimbărilor” (2001), „Dicţionarul politic: B de la Băsescu” (2009), „Dicţionar politic: I de la Iliescu” (2010) şi „Andografia 2010” (2011).

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un jurnalist din Iran a fost executat prin spânzurare pentru instigare la violență
Un jurnalist din Iran a fost executat prin spânzurare pentru instigare la violență

Jurnalistul disident iranian Ruhollah Zam, care a fost condamnat pentru instigare la violenţă în timpul protestelor antiguvernamentale din 2017, a fost executat sâmbătă, a anunţat televiziunea de stat iraniană, citată de Reuters.

O jurnalistă de televiziune şi şoferul ei au fost asasinaţi în Afganistan
O jurnalistă de televiziune şi şoferul ei au fost asasinaţi în Afganistan

O jurnalistă de televiziune şi şoferul ei au fost asasinaţi de necunoscuţi care au deschis focul asupra maşinii lor, în provincia Nangarhar din estul Afganistanului, au anunţat joi oficiali locali citaţi de dpa.

Ce spune Ovidiu Hațegan, după incidentul din timpul meciului PSG - Istanbul Başaklehir: „Înțelegeți situația”
Ce spune Ovidiu Hațegan, după incidentul din timpul meciului PSG - Istanbul Başaklehir: „Înțelegeți situația”

Centralul Ovidiu Haţegan a fost contactat de jurnaliştii de la europe1.fr, după meciul PSG - Istanbul Başaklehir. El a spus că nu poate face nicio declaraţie, dar este dezolat de incident.

Emanuel Roșu, autorul unui capitol într-un volum despre mari înfrângeri în fotbal scris de cei mai prestigioşi jurnalişti
Emanuel Roșu, autorul unui capitol într-un volum despre mari înfrângeri în fotbal scris de cei mai prestigioşi jurnalişti

Emanuel Roșu, content manager al site-ului Sport.ro, semnează capitolul despre evoluția echipei naționale a României la Campionatul Mondial din 1994, în cartea ”From the Jaws of Victory”.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.