Judeţul din România cu cele mai multe castele are de acum un tur organizat. Traseul complet

×
Codul embed a fost copiat

Mureş - judeţul cu cele mai multe castele are de acum un tur organizat - după model nemţesc şi franţuzesc.

Turiştii pot vizita într-o singură zi cu bicicleta sau cu maşina 6 clădiri medievale aflate pe o distanţă de 70 de km. În judeţ sunt 28 însă nu toate sunt în bună stare.

Turul începe la Brâncoveneşti un castel așezat pe valea Mureșului. Domeniul a aparţinut familiei Kemeny timp de 300 de ani. După cel de-al Doilea Război Mondial aici au fost ţinuţi sute de copii cu handicap. Medicii au păstrat cât au putut locul intact.

Din 2014 castelul s-a întors la proprietari și a fost deschis pentru public. În rol de ghid este chiar moștenitorul baronului.

Kemény Géza, proprietar castel: "Încerc să-l înterțin. Zilnic o cărămidă punem la loc, unde a fost distrus”.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În cadrul circuitului urmează castelele din Gurghiu, Gorneşti, Dumbrăvioara, Ernei. Iar în final turistul ajunge la cel din Sîngeorgiu de Mureș - salvat în urmă cu zece ani de la distrugere, de primărie. Autorităţile au obţinut 1 milion de euro, din fonduri europene.

Sofalvi Szabolcs, primar localitate Sîngeorgiu de Mureș: ”În mod sigur și în România turismul va avea un viitor precum în Franța, Germania".

O singură carte poștală de pe vremuri i-a ajutat pe restauratori.


Toate Castelele din Mureş pot fi vizitate într-o zi chiar dacă mergeţi cu bicicleta sau cu maşina. Nu ar strica însă să vă faceţi rezervare din timp.

Szanto Lorand, visit Mureș: "Turul poate fi folosit ca un pachet turistic și revândut operatorilor atât din țară cât și din străinătate. Turul castelelor pe biciletă este o nișă destul de interesantă și e un trend mai nou".

Tot în Mureş este şi castelul Toldhalagy de la Corunca. Deşi a fost cumpărat de un francez a ajuns o ruină. Deocamdată cei care vizitează castelele sunt invitaţi să facă donaţii.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.