Judecătoarea arestată pentru favorizarea traficanților a fost suspendată din magistratură. Cere judecarea în libertate

×
Codul embed a fost copiat

Judecătoarea din Suceava suspectată că a favorizat o grupare de traficanţi de droguri şi ţigări în care activa şi iubitul ei le-a cerut miercuri colegilor magistraţi să o lase în libertate.

Ana Maria Chirilă a fost arestată preventiv săptămâna trecută, după ce procurorii Parchetului General au acuzat-o că a compromis investigaţii şi percheziţii ale DIICOT. În sala de judecată a fost prezent şi bărbatul bănuit de procurori că ar fi coordonat reţeaua de traficanţi. El este arestat pentru dare de mită.

Ionel-Nicolae Nechita, avocatul suspectului: „Nu am găsit niciun indiciu că el ar fi fost favorizat de vreun judecător, de vreun magistrat al Curţii de Apel. Şi un alt aspect important e că acesta nu e cunoscut cu antecedente penale. Clientul este de acord întotdeauna cu concluziile mele şi se prevalează deocamdată de dreptul la tăcere."

Așa a declarat avocatul celui care ar fi beneficiat de ajutorul judecătoarei. Procurorii spun că acesta ar fi încercat să ofere mită 30.000 de euro ca să fie achitat într-un dosar. De faţă ar fi fost şi judecătoarea Ana Maria Chirilă, care ar fi garantat succesul traficului de influenţă asupra magistraţilor. Ea a fost introdusă în această poveste ilegală chiar de iubitul ei, prieten bun cu mituitorul. Avocatul acestuia din urmă a precizat că toate acuzaţiile formulate de procurori sunt fictive şi că ar putea „să se scrie un roman de dragoste, sau să se facă un film”.

În schimb, avocata judecătoarei Ana Maria Chirilă nu a dorit să ne spună care au fost motivele invocate de magistrat în contestarea arestului preventiv, şi nici să facă alte declaraţii în fața jurnaliştilor prezenţi.

Citește și
judecatoare
O judecătoare din Dolj se ceartă cu fostul ei iubit. Momentul în care cei doi au o dispută în trafic și se acuză reciproc
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Listă lungă de acuzații

Ana Maria Chirilă a primit deja o veste proastă din partea superiorilor ei. A fost suspendată miercuri din funcţia de judecător. Este decizia luată de Consiliul Superior al Magistraturii, care a luat act astfel că judecătoarea fost arestată preventiv.

Deocamdată, judecătorii ICCJ au rămas în pronunţare faţă de contestaţia formulată de inculpaţi. Dacă se respinge, judecătoarea va putea să ceară mai târziu înlocuirea măsurii arestului preventiv cu o măsură mai blândă, cum ar fi control judiciar. Aici ar cântări mult faptul că are acasă trei copii.

Totuşi, şi lista de acuzaţii este una foarte lungă. Ea ar fi favorizat infractorii, ar fi luat mită bani, bijuterii şi vacanţe, ar fi fost complice la trafic de influență, ar fi deţinut droguri pentru consum şi i-ar fi lăsat pe alţii să consume droguri în casa ei.

Cu toate acestea, femeia părea într-o stare psihică bună, în momentul în care a fost urcată înapoi în duba de arest, părea că zâmbeşte.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Judecătoare din Dolj, scandal în trafic cu fostul iubit, pentru 6.000 de euro. S-a lăsat cu plângere la poliție
Judecătoare din Dolj, scandal în trafic cu fostul iubit, pentru 6.000 de euro. S-a lăsat cu plângere la poliție

O judecătoare din Dolj are de dat explicații polițiștilor după ce a provocat un scandal în trafic, într-o intersecție din Băilești. Femeia l-ar fi blocat în trafic pe fostul iubit, care susține că l-a lovit și i-ar fi furat bani din mașină.

O judecătoare din Dolj se ceartă cu fostul ei iubit. Momentul în care cei doi au o dispută în trafic și se acuză reciproc
O judecătoare din Dolj se ceartă cu fostul ei iubit. Momentul în care cei doi au o dispută în trafic și se acuză reciproc

Un scandal izbucnit între o judecătoare din Dolj şi fostul ei iubit a ajuns pe masa poliţiştilor. Bărbatul o acuză pe femeie că l-ar fi lovit şi i-ar fi furat lucruri din maşină. Magistratul nu a dorit deocamdată să comenteze situaţia.

Cine este judecătoarea care a furnizat informații suspecților. Anchetatorii cred că avea o relație cu un interlop
Cine este judecătoarea care a furnizat informații suspecților. Anchetatorii cred că avea o relație cu un interlop

Scandal uriaș în justiție. O judecătoare de la Tribunalul Suceava a fost reținută după ce ar fi fost prinsă că le dezvăluia traficanților de droguri din oraș informații despre anchetele DIICOT, inclusiv despre percheziții.

Judecătoare reținută în Suceava. Ar fi dat suspecților informații din dosare ale DIICOT și ar fi consumat droguri
Judecătoare reținută în Suceava. Ar fi dat suspecților informații din dosare ale DIICOT și ar fi consumat droguri

O judecătoare de la Tribunalul Suceava a fost reținută pentru 24 de ore. Ea este acuzată că ar fi dat persoanelor vizate informaţii din dosare instrumentate de DIICOT, inclusiv că urmează percheziţii şi că sunt supravegheaţi.

Surse: Percheziţii la o judecătoare din Suceava, care ar avea legături cu traficanţi de droguri
Surse: Percheziţii la o judecătoare din Suceava, care ar avea legături cu traficanţi de droguri

Procurorii Parchetului General efectuează miercuri percheziţii la locuinţa unei judecătoare de la Tribunalul Suceava, într-un dosar privind sprijinirea unei grupări de traficanţi de droguri, au declarat surse judiciare pentru Agerpres.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.