Jazzul a fost la înălțime în Ploieşti. Concerte pe acoperiș, în aer liber

×
Codul embed a fost copiat

Jazzul a fost la înălțime în Ploieşti. La 30 de metri mai exact, pe acoperișul unei clădiri din sticlă, acolo unde își au birourile funcționarii din Ploiești și unde și-au găsit locul tobele şi pianul.

Filarmonica din oraș a pus la cale o serie de spectacole în acest weekend, iar concertele sunt susținute atât de band-uri din România, cât și din alte şase țări.

Ritmul muzicii jazz a prins publicul ca într-o vrajă. Mii de oameni s-au bucurat de răcoarea serii și de muzică bună.

Spectator: "Adie așa un vânt care te face să te simți bine, iar muzica este desăvârșită."

Evenimentul a avut loc pe acoperișul primăriei, iar oamenii s-au declarat fascinați de alegerea făcută. Muzica bună și un prilej de a admira de sus frumoasele clădiri ale orașului.

Citește și
Parcurile din Cluj și Timișoara, scene pentru artiștilor de jazz de renume mondial
Parcurile din Cluj și Timișoara, scene pentru artiștilor de jazz de renume mondial
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Spectator: "Muzică bună, oameni frumoși, bineînțeles că ne cunoaștem aproape toți. E frumos, priveliștea e foarte frumoasă."

Chiar și pentru artiști, locația, aflată în aer liber la mai bine de 30 de metri înălțime, a fost una mai puțin obișnuită.

Mike, muzician: "Este primul meu concert pe un acoperiș, iar asta îmi place, mă bucur."

Vlad Mateescu, director Filarmonica Ploiești: "Încercăm să aducem lumea sus ca să se vadă frumusețea de aici și frumusețea o putem vedea cu muzică bună, cu atmosferă de cocktail, văzând clădirile acestea emblematice ale acestui oraș."

Seria concertelor jazz în aer liber se va încheia duminică.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Artiști de Grammy la Bucharest Jazz Festival:
Artiști de Grammy la Bucharest Jazz Festival: "Mi s-a ridicat părul pe mine"

Acordurile de jazz au răsunat din nou duminică în piaţa George Enescu din Capitală. Mii de de oameni s-au bucurat de muzica bună şi de o atmosferă relaxantă în ultima zi a evenimentului Bucharest Jazz Festival.

Parcurile din Cluj și Timișoara, scene pentru artiștilor de jazz de renume mondial
Parcurile din Cluj și Timișoara, scene pentru artiștilor de jazz de renume mondial

Acordurile de jazz răsună în acest weekend în mai multe oraşe din ţară. La Timişoara, de pildă, artişti cu zeci de premii muzicale au transformat Piaţa Victoriei într-un loc boem, al iubitorilor de muzică bună.

Scene inedite în București. Motivul pentru care oamenii au început să danseze în stradă
Scene inedite în București. Motivul pentru care oamenii au început să danseze în stradă

Se cântă jazz zilele acestea în Capitală. Ediția din acest an a Festivalului de Jazz din București a adus în fața publicului artiști români și internaționali, printre care și bateristul premiat cu cinci premii Grammy - Antonio Sanchez.

Studenții la secția jazz primesc o invitație pentru fiecare bilet cumpărat la show-ul John McLaughlin
Studenții la secția jazz primesc o invitație pentru fiecare bilet cumpărat la show-ul John McLaughlin

Twin Arts continuă seria surprizelor din serile Jazz Night Out și oferă, pentru fiecare bilet cumpărat pentru concertul John McLaughlin, o invitație unui student sau studentă de la secția jazz a Universității Naționale de Muzică București. 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.