Mario Iorgulescu ar fi fost aproape de coma alcoolică în momentul accidentului

×
Codul embed a fost copiat

Apar detalii şocante în cazul accidentului mortal provocat, la sfârşitul săptămânii trecute, de Mario Iorgulescu, fiul şefului Ligii Profesioniste de Fotbal.

Testele făcute de medicii legişti au arătat fără dubii că el se urcase la volan băut şi drogat. Rezultatele acestor analize vor agrava acuzaţiile din dosar.

Raportul nu este încă finalizat, dar datele preliminare arată că la prima examinare, Mario Iorgulescu avea o alcoolemie de 1,96 g/l alcool pur în sânge, iar la a doua examinare, 1,76 g/l alcool pur în sânge - ceea ce denotă că în momentul accidentului alcoolemia ar fi putut fi uriaşă, chiar 2,20 g/l alcool pur în sânge  - atât de mare, încât se apropie de pragul comei alcoolice. 

Corespondentul ProTV Ramona Păuleanu a vorbit cu specialişti spun că la o asemenea alcoolemie îţi fuge pur şi simplu imaginea din faţa ochilor, totul se vede în ceaţă şi nu mai poţi controla autoturismul, mai ales dacă ai viteză mare. De asemenea, viteza de reacţie este aproape de zero 

Testele ar arăta că Mario Iorgulescu ar fi consumat şi cocaină, dar testele nu sunt complet finalizate. Se ştie însă că la analize ar fi fost depistate substanţe interzise.

Citește și
dany vicol
Cine este tânărul mort în accidentul produs de Mario Iorgulescu. Rudele cer dreptate
Scene incredibile la sediul PSD. Gestul lui Ciolacu atunci când Firea își face apariția

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Eroarea comisă de Gigi Becali la alegerile locale: "M-am încurcat, am anulat votul"
Eroarea comisă de Gigi Becali la alegerile locale: "M-am încurcat, am anulat votul"
Citește și...
Primele rezultate ale analizelor în cazul lui Mario Iorgulescu. Ce ar fi consumat în seara accidentului
Primele rezultate ale analizelor în cazul lui Mario Iorgulescu. Ce ar fi consumat în seara accidentului

Au apărut primele rezultate ale analizelor în cazul lui Mario Iorgulescu, fiul şefului LPF.

Cine este tânărul mort în accidentul produs de Mario Iorgulescu. Rudele cer dreptate
Cine este tânărul mort în accidentul produs de Mario Iorgulescu. Rudele cer dreptate

Creşte tensiunea după teribilul accident, de la sfârşitul săptămânii, în urma căruia, un tânăr a murit nevinovat. Părinţii lui Mario Iorgulescu, cel considerat responsabil de tragedie, se oferă să îi crească pe cei doi copii ai victimei.

Starea de sănătate a lui Mario Iorgulescu s-a înrăutățit. Anunțul medicilor
Starea de sănătate a lui Mario Iorgulescu s-a înrăutățit. Anunțul medicilor

Starea de sănătate a lui Mario Iorgulescu s-a agravat în ultimele 12 ore și necesită intensificarea măsurilor de suport a funcţiilor vitale, au anunțat reprezentanții Spitalul Universitar de Urgenţă Elias.

Dosar penal pe numele lui Mario Iorgulescu. Viteza uriaşă la care s-a blocat indicatorul
Dosar penal pe numele lui Mario Iorgulescu. Viteza uriaşă la care s-a blocat indicatorul

Mario Iorgulescu va fi acuzat de ucidere din culpă după teribilul accident de sâmbătă noaptea, în urma căruia un tânăr de vârsta lui a pierit nevinovat.

Recomandări
Klaus Iohannis, la Summitul B9: Rusia va continua să reprezinte cel mai mare risc de securitate. Trebuie să fim pregătiţi
Klaus Iohannis, la Summitul B9: Rusia va continua să reprezinte cel mai mare risc de securitate. Trebuie să fim pregătiţi

Îmbunătăţirea securităţii pe Flancul Estic al NATO, mai ales în regiunea Mării Negre. Astfel, vom întări securitatea regională şi euroatlantică şi a tuturor celor 32 de Aliaţi.  

Clotilde Armand a depus cerere de renumărare a voturilor. „Am sesizat autoritățile privind tentativele de fraudă”
Clotilde Armand a depus cerere de renumărare a voturilor. „Am sesizat autoritățile privind tentativele de fraudă”

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, care a candidat pentru un nou mandat, a anunțat marți dimineață că depune cerere de renumărare a voturilor și că a sesizat autoritățile privind tentativele de fraudă de la mai multe secții de votare.

Incendiu la Centrala Nuclearelectrică Cernavodă. Pompierii au intervenit deja și spun că situația este sub control
Incendiu la Centrala Nuclearelectrică Cernavodă. Pompierii au intervenit deja și spun că situația este sub control

Un incendiu minor a izbucnit la Centrala Nuclear-Electrică (CNE) Cernavodă, însă situaţia este sub control, fără a fi necesară alertarea populaţiei prin RoAlert, a anunțat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Dobrogea".