Iohannis: Săptămâna viitoare decidem dacă vom continua cu starea de urgenţă sau o variantă administrativă alternativă

×
Codul embed a fost copiat

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că săptămâna viitoare va fi luată o decizie cu privire la forma în care se va continua după încheierea stării de urgenţă, respectiv prelungirea acesteia sau o altă variantă administrativă alternativă.

"Săptămâna viitoare vom lua o decizie în ce priveşte forma în care continuăm - dacă continuăm cu stare urgenţă sau găsim o variantă administrativă alternativă. Putem să comunicăm dacă, de exemplu, din 15 mai vom putea merge la dentist sau nu, dar asta putem să comunicăm săptămâna viitoare cu aplicare din 15 mai. Decizia o luăm săptămâna viitoare. Am dat exemple de posibile relaxări, să nu fiu greşit înţeles", a afirmat Iohannis, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Cotroceni.

Iohannis: Dacă alegerile nu vor putea fi organizate în siguranţă, atunci vor trebui amânate

 

Preşedintele a mai declarat că îşi doreşte organizarea alegerilor locale în toamnă şi a celor parlamentare spre sfârşitul lui noiembrie, la începutul lunii decembrie, însă a anunţat că, în cazul în care nu vor putea avea loc în siguranţă, acestea vor trebui amânate.

"Ne spun tot mai mulţi experţi că nu vom scăpa de virus şi va trebui să găsim un mod de a trăi cu acest virus. (...) Este prematur să spunem că vom avea sau nu vom avea în septembrie, octombrie sau decembrie alegeri, depinde de cum gestionăm noi epidemia şi cum reacţionează populaţia la acest virus. Important este, după părerea mea, să facem alegerile atunci când nu reprezintă un pericol pentru populaţie. Eu nu o să fiu de acord să facem alegeri atunci când epidemia încă există şi sunt un număr semnificativ de bolnavi. Eu îmi doresc să reuşim în această toamnă să avem şi alegeri locale şi la termen, spre sfârşitul lui noiembrie, la începutul lui decembrie alegeri parlamentare, dar dacă nu se pot ţine în siguranţă atunci vor trebui amânate, nu voi tolera în niciun caz să avem alegeri sub semnul epidemiei", a spus şeful statului, într-o conferinţă de presă la Palatul Cotroceni.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.