Iohannis, anunţ despre o posibilă plecare de la Cotroceni pentru Consiliul European

Klaus Iohannis
Agerpres

Klaus Iohannis a răspuns sâmbătă la o întrebare privind psoibilitatea de a deveni preşedinte al Consiliului European.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, sâmbătă, că doreşte să rămână în această funcţie şi nu să devină preşedinte al Consiliului European.

"Eu sunt preşedintele României şi vreau să rămân preşedintele României şi nu al Consiliul European. (...) Mai sunt multe de făcut şi sunt dispus să rămân implicat", a afirmat Iohannis, la ceremonia de decernare medaliei de onoare a FDGR.

 

Discursul integral al preşedintelui

 

Citește și
Klaus Iohannis
Reacția lui Iohannis după validarea referendumului pe justiție: ”O sancțiune drastică”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„Mulțumesc frumos, domnul Președinte Jürgen Porr!
Mulțumesc, dragă Ovidiu, pentru cuvintele frumoase!
Onorați reprezentanți ai Forumului Democrat al Germanilor din România,
Stimată doamnă ambasador Rauscher,
Stimate domnule consul,
Doamnă președinte al Consiliului Județean,
Doamnă primar Fodor,
Domnule președinte Ludovic Orban, președintele partidului din care provin și eu, Partidul Național Liberal,
Stimate domnule episcop Guib,
Stimată familie Habermann,
Dragi prieteni,
Doamnelor și domnilor,

Este pentru, într-adevăr, un moment de mare emoție să primesc cea mai înaltă distincție din partea Forumului Democrat al Germanilor din România, formațiune pe care am avut onoarea și, recunosc, și plăcerea să o conduc pentru câțiva ani. Am început cariera mea politică în Forumul Democrat al Germanilor din România și trebuie să spun că ceea ce am făcut în politică, lucrurile în care cred în politică, în politica românească, dar și în politica europeană, vin, în mare parte, din munca mea în și pentru Forumul German, dar, cu siguranță, și din anii de școală.

Cum poate cineva care provine dintr-o minoritate foarte mică să facă politică națională și chiar să obțină câteva rezultate? Am fost întrebat de multe ori cum este posibil așa ceva. Eu cred că este posibil dacă politica se face cu seriozitate, dacă politica se face pentru cetățean și nu pentru propria persoană, dacă politica se face pentru comunitate și nu pentru partid, și dacă promisiunile sunt onorate.

Mulțumesc tuturor membrilor conducerii și celor cu care am lucrat în anii în care am fost activ în Forumul Democrat la Germanilor din România.

Am lucrat foarte bine împreună în toți acești an, am obținut rezultate frumoase pentru comunitățile pe care le-am reprezentat la momentul respectiv.

Și cred că merită și trebuie subliniat în acest moment festiv rolul de punte pe care l-a jucat și îl joacă și minoritatea germană, și Forumul Democrat al Germanilor din România, o punte, evident, între România și Germania, o punte între România și Austria, o punte între diferitele comunități din România, și, dacă ar fi să evaluez importanța diferitelor valențe ale funcției de punte, cred că aceasta din urmă este cea mai importantă. Faptul că membrii comunității germane, membrii Forumului Democrat al Germanilor din România, întotdeauna s-au implicat activ pentru buna înțelegere în interiorul comunităților din țara noastră, între comunitățile din țara noastră. Cred că acest lucru merită și subliniat, și aplaudat.

Îmi permit să spun acest lucru, fiindcă am avut ocazia deosebită să cunosc Forumul Democrat al Germanilor din interior, să cunosc minoritatea germană, din care fac parte, foarte bine, și acum, să am privilegiul deosebit să cunosc aceste aspecte și din poziția de Președinte al României.

Vreau și trebuie să spun câteva cuvinte și despre politica de acum, de astăzi, și voi spune puține cuvinte și despre ce cred eu că trebuie să urmeze.

Nu este niciun secret că, pentru România, ultimii ani au fost ani foarte complicați. Am avut o majoritate guvernamentală și parlamentară care a avut obiectivul principal subjugarea justiției în interesul unor persoane.

Am avut o majoritate care a încălcat principiul de bază al unei democrații, principiul care înseamnă că guvernanții trebuie să lucreze împreună și pentru cei guvernați.

Am avut o majoritate care a lucrat împotriva românilor, împotriva celor guvernați, pentru a-și asigura beneficii politice.

Am avut pe 26 mai alegeri europarlamentare. Cu acea ocazie, am decis să convoc un referendum, pentru a da românilor ocazia să-și exprime opinia față de aceste demersuri împotriva justiției și pentru a-și exprima părerea despre guvernare.

Rezultatul a fost extrem de clar. Alegerile au fost pierdute de partidul de guvernământ și au fost câștigate de Partidul Național Liberal, iar referendumul a primit un vot atât de clar, încât în ziua de azi niciun politician din România nu mai îndrăznește să vină în public cu o opinie contrară.

Peste 6,5 milioane de români au votat „DA!” la ambele întrebări puse cu ocazia referendumului. Și astfel, peste noapte, s-a schimbat percepția politică din România.

Dar s-a schimbat numai percepția, încă nu componența politică din România.

Este doar primul pas pe care l-am făcut, alegerile europarlamentare. Urmează alegeri prezidențiale, urmează alegeri locale, în primăvara anului viitor, și urmează alegeri parlamentare, în toamna anului viitor, sau, cine știe, poate chiar mai repede.

Și românii trebuie să înțeleagă că este extrem de important să participe la toate alegerile, pentru a putea repara ce s-a stricat, pentru a putea reda demnitate României.

Domnul deputat Ovidiu Ganț, în laudatio, pentru care i-am mulțumit și m-am bucurat foarte mult de cuvintele frumoase, a menționat că sunt persoane importante, și în țară, și în Europa, care m-ar vedea într-o poziție de conducere într-o instituție europeană. Și vreau să spun aici, acum, public: eu sunt Președintele României și vreau să rămân Președintele României, și nu al Consiliului European, pentru că mai sunt, dragii mei, multe de făcut și sunt dispus să rămân implicat.

Vă mulțumesc tuturor pentru participare, pentru prietenie și pentru sprijin!"

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Iohannis și Dăncilă, la Renault. Președintele a atacat Guvernul, Dăncilă a plantat un pom
Iohannis și Dăncilă, la Renault. Președintele a atacat Guvernul, Dăncilă a plantat un pom

Președintele și premierul au vizitat vineri aceeași companie, dar în orașe diferite.

Reacția lui Iohannis după validarea referendumului pe justiție: ”O sancțiune drastică”
Reacția lui Iohannis după validarea referendumului pe justiție: ”O sancțiune drastică”

Președintele Klaus Iohannis a avut o primă reacție, joi, după ce Curtea Constituțională a validat rezultatului referendumului pe justiție din 26 mai.

Iohannis, mesaj dur după adoptarea Codului administrativ. ”Este extrem de grav”
Iohannis, mesaj dur după adoptarea Codului administrativ. ”Este extrem de grav”

Preşedintele Klaus Iohannis consideră că adoptarea Codului administrativ prin ordonanţă de urgenţă reprezintă un grav atentat la adresa întregului sistem administrativ din România.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.