Iohannis a acceptat invitația de a merge în Regatul Arabiei Saudite. Ce spune președintele

klaus iohannis
AFP

Preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit miercuri, la Palatul Cotroceni, cu ministrul de stat pentru Afaceri Externe din Regatul Arabiei Saudite, Adel Bin Ahmed Al-Jubeir.

 

Potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale, ministrul de stat Adel bin Ahmed Al-Jubeir a reiterat invitaţia adresată preşedintelui României de către Regele Salman bin Abdulaziz Al Saud de a efectua o vizită la Riad, invitaţie care a fost acceptată.

Iohannis a apreciat, în cadrul întâlnirii, relaţiile bune existente între cele două ţări, în contextul în care, în acest an, se împlinesc 25 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice între România şi Regatul Arabiei Saudite, transmite Agerpres.

"Preşedintele României a subliniat că există un potenţial important de consolidare a acestora, atât la nivel politic, cât şi economic", arată Administraţia Prezidenţială.

Citește și
klaus iohannis
Klaus Iohannis, întâlnire la Bruxelles cu președintele CE. Ce vor discuta
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Conform sursei citate, cei doi oficiali au punctat necesitatea dezvoltării relaţiilor bilaterale atât în domeniul economic, cât şi în alte domenii de interes reciproc, precum infrastructură, agricultură, IT, energii regenerabile, turism, apărare şi securitate.

De asemenea, preşedintele Iohannis a salutat decizia autorităţilor de la Riad de a emite vize turistice pentru cetăţenii străini, inclusiv pentru cei români.

Ministrul de stat pentru Afaceri Externe din Regatul Arabiei Saudite l-a felicitat pe preşedintele Iohannis pentru realegerea în funcţie şi a apreciat poziţia României în dosare importante de pe agenda internaţională, precum Procesul de Pace din Orientul Mijlociu, Siria, Yemen, subliniind similitudinea poziţiilor celor două state cu privire la aceste subiecte.

Ministrul de stat pentru Afaceri Externe din Regatul Arabiei Saudite efectuează miercuri şi joi o vizită în România.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Mai multe organizaţii civice îi cer lui Iohannis să nu promulge noua Lege a Educației
Mai multe organizaţii civice îi cer lui Iohannis să nu promulge noua Lege a Educației

Mai multe organizaţii civice cer preşedintelui Klaus Iohannis să nu promulge modificările la Legea Educaţiei.

Klaus Iohannis, întâlnire la Bruxelles cu președintele CE. Ce vor discuta
Klaus Iohannis, întâlnire la Bruxelles cu președintele CE. Ce vor discuta

Preşedintele Klaus Iohannis va avea vineri, la Bruxelles, o întâlnire cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, discuţiile vizând negocierile privind bugetul Uniunii Europene pentru perioada 2021-2027.

Președintele PSD: „Iohannis a ales o variantă de criză politică prelungită”
Președintele PSD: „Iohannis a ales o variantă de criză politică prelungită”

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat joi că şeful statului Klaus Iohannis a ales o variantă de criză politică prelungită prin desemnarea, din nou, ca premier a lui Ludovic Orban.

Klaus Iohannis îl propune din nou pe Ludovic Orban pentru funcţia de prim-ministru
Klaus Iohannis îl propune din nou pe Ludovic Orban pentru funcţia de prim-ministru

Preşedintele Klaus Iohannis îl propune din nou pe liderul PNL, Ludovic Orban, pentru funcţia de prim-ministru.

Consultări la Cotroceni. Orban, „premierul de sacrificiu” prin care Iohannis forțează anticipatele
Consultări la Cotroceni. Orban, „premierul de sacrificiu” prin care Iohannis forțează anticipatele

Ludovic Orban este propunerea de prim-ministru, făcută de președintele Klaus Iohannis, după o zi de consultări cu partidele parlamentare.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă