Instituțiile statului cer decontarea cheltuielilor de combatere a Covid-19 în valoare de 600 de milioane de euro

Instituțiile statului cer decontarea cheltuielilor de combatere a Covid-19 în valoare de 600 de milioane de euro
Inquam/ Ovidiu Dumitru Matiu

Instituţiile publice din România implicate în combaterea epidemiei de coronavirus au transmis spre decontare, din fonduri europene, cheltuieli de aproape 600 de milioane de euro, a declarat, sâmbătă, premierul Ludovic Orban.

 

Potrivit acestuia, toate cererile "sunt în procesare", iar fondurile utilizate pe perioada crizei sanitare generate de virusul SARS-CoV-2 vor fi decontate.

"Avem solicitări din partea tuturor entităţilor, inclusiv din partea autorităţilor locale, de decontare din fonduri europene pe cheltuielile COVID de aproape 600 de milioane de euro. Toate aceste solicitări sunt în procesare şi ele vor fi decontate. Vom procesa rapid toate solicitările şi vom deconta toate cheltuielile, evident, legale, care sunt făcute legal, care sunt făcute în conformitate cu legea. Să spui că nu faci achiziţii că îţi e teamă că nu îţi decontează, asta e o falsă scuză. Noi am pus la dispoziţie aceşti bani, banii există şi vom deconta orice cheltuială legală făcută în această categorie de cheltuieli pe care am stabilit că le finanţăm", a afirmat şeful Executivului.

Ludovic Orban, care este şi preşedinte al Partidului Naţional Liberal, a fost prezent la Râmnicu Vâlcea la prezentarea proiectului "Parc Industrial" de către candidatul PNL la Primăria Râmnicu Vâlcea.

Citește și
coronavirus
Coronavirus România, 12 septembrie. Bilanțul orei 13:00 - 1.311 cazuri noi și 27 de decese
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Peste 10.000 de persoane infectate cu Covid-19, în izolare la domiciliu. Câte sunt în carantină
Peste 10.000 de persoane infectate cu Covid-19, în izolare la domiciliu. Câte sunt în carantină

Peste 10.000 de persoane infectate cu Covid-19 din România sunt în prezent în izolare la domiciliu, conform Grupului de Comunicare Strategică.

Coronavirus România, 12 septembrie. Bilanțul orei 13:00 - 1.311 cazuri noi și 27 de decese
Coronavirus România, 12 septembrie. Bilanțul orei 13:00 - 1.311 cazuri noi și 27 de decese

Coronavirus România, 12 septembrie. Pe teritoriul României au fost confirmate 102.386 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

Dezvăluirea făcută de un celebru virusolog! Coronavirusul ar fi fost creat în laborator. Cine l-ar fi făcut şi cu ce motiv
Dezvăluirea făcută de un celebru virusolog! Coronavirusul ar fi fost creat în laborator. Cine l-ar fi făcut şi cu ce motiv

Un virusolog chinez care a fugit în Statele Unite după ce a declarat public că Beijingul a mințit în legătură cu epidemia de Covid-19 susține că are dovada că noul coronavirus a fost creat în laborator.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.