Individ de 83 de ani, reținut pentru viol asupra unei copile de șapte ani, în Dolj

politia

Un indivit de 83 de ani a fost reținut, sub acuzația că ar fi violat o fată de șapte ani. Mama copilei a sesizat poliția din Dolj.

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dolj a anunţat joi, că poliţiştii au fost sesizaţi, la începutul acestei săptămâni, de o femeie din judeţul Caraş-Severin, cu privire la faptul că fiica sa, de şapte ani, ar fi fost violată de un bărbat de 83 de ani, din municipiul Craiova.

„În fapt, acesta este bănuit că în zilele de 14 şi 15 iulie, ar fi exercitat acte specifice infracţiunii de viol asupra minorei, atât în municipiul Craiova, cât şi în comuna Gighera, aceştia locuind împreună”, a transmis IPJ Dolj, potrivit news.ro.

Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore pentru comiterea infracţiunii de viol, el urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Segarcea în vederea luării unei măsuri preventive.
Între bărbat şi fata de şapte ani nu există legătură de rudenie, au mai precizat poliţiştii.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Andrew și Tristan Tate rămân în arest la domiciliu. Sunt judecaţi pentru viol şi trafic de persoane
Andrew și Tristan Tate rămân în arest la domiciliu. Sunt judecaţi pentru viol şi trafic de persoane

Un magistrat de la Tribunalul Bucureşti a decis marţi ca fraţii Andrew şi Tristan Tate să rămână în arest la domiciliu, în dosarul în care sunt judecaţi pentru constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi viol.

 

Trei fete instituționalizate au fost puse să se prostitueze de o altă persoană minoră, în Botoșani
Trei fete instituționalizate au fost puse să se prostitueze de o altă persoană minoră, în Botoșani

Două persoane au fost reţinute de poliţiştii botoşăneni pentru trafic de minori şi viol, victime ale exploatării sexuale fiind trei tinere de 13, 14 şi 16 ani, instituţionalizate.

Nahel, ucis de un poliţist în Franța, era cunoscut poliţiei, care l-a arestat de 12 ori, printre care tăinuire de viol
Nahel, ucis de un poliţist în Franța, era cunoscut poliţiei, care l-a arestat de 12 ori, printre care tăinuire de viol

Nahel, adolescentul ucis marţi de către un poliţist la control rutier la Nanterre, era cunocut poliţiei, în pofida faptului că avea doar 17 ani, care l-a reţinut de 12 ori cu privire la diverse fapte, potrivit unor surse concordante, reltează Le Figaro.

Un profesor din Botoșani, condamnat la 7 ani de închisoare pentru viol, a fugit din țară ca să scape de pedeapsă
Un profesor din Botoșani, condamnat la 7 ani de închisoare pentru viol, a fugit din țară ca să scape de pedeapsă

Un fost profesor de la un liceu cu program sportiv din Botoșani, condamnat definitiv la 7 ani de închisoare, a fost dat în urmărire generală după ce a fugit din țară, ca să scape de pedeapsă.

Dani Alves, închis pentru viol, îi prezintă scuze soţiei sale. “Trebuie să fac asta public, pentru că povestea este publică”
Dani Alves, închis pentru viol, îi prezintă scuze soţiei sale. “Trebuie să fac asta public, pentru că povestea este publică”

Brazilianul Dani Alves, aflat în detenţie fiind acuzat că a violat o tânără, i-a prezentat public scuze soţiei sale, Joana Sanz, într-un interviu pentru La Vanguardia.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă