Alertă la stația de metrou 1 Mai. Un bărbat a fost prins de ușile unui tren și târât pe peron

×
Codul embed a fost copiat

Un bărbat a fost prins în uşile unui vagon de metrou şi târât mai mulţi metri pe peronul staţiei 1 Mai.

În cele din urmă, mecanicul a oprit, iar martorii au sunat la 112 şi au cerut ajutor. La faţa locului sunt acum echipaje SMURD şi de poliţie.

"În jurul orei 16:00, în stația de metrou 1 Mai, un călător a forțat intrarea în trenul care se deplasa catre Străulești, după anunțul de închidere a ușilor. Piciorul acestuia a fost prins intre ușile trenului care a plecat din statie, călătorul fiind lovit de oglinda de pe peron.

Pasagerii din tren au apăsat butonul de alarmă, echipa de conducere a trenului acționând sistemul de frânare de urgență.
Personalul de conducere a trenului a anunțat echipele de salvare, însă persoana respectivă a refuzat primul ajutor, părăsind pe propriile picioare incinta metroului.

Se va deschide o anchetă cu privire la cauzele care au condus la acest incident. Persoanele vinovate vor fi sancționate în conformitate cu prevederile legale", se arată într-un comunicat al Metrorex.

Citește și
metrou
Incident în stația de metrou Aurel Vlaicu. O persoană a căzut în calea de rulare
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Soprana care a ajuns om al străzii. Oamenii i-au sărit în ajutor după ce au auzit-o cântând
Soprana care a ajuns om al străzii. Oamenii i-au sărit în ajutor după ce au auzit-o cântând

O femeie fără adăpost din Los Angeles fascinează mii de americani. Îi încântă zilnic la metrou cu vocea ei de soprană, iar unul dintre filmuleţe face în prezent înconjurul lumii.

Incident în stația de metrou Aurel Vlaicu. O persoană a căzut în calea de rulare
Incident în stația de metrou Aurel Vlaicu. O persoană a căzut în calea de rulare

O persoană a căzut, marți după-amiază, în calea de rulare din stația Aurel Vlaicu, anunță reprezentanții Metrorex.

Defecţiune pe magistrala 2 de metrou. Se circulă pe un singur fir
Defecţiune pe magistrala 2 de metrou. Se circulă pe un singur fir

Probleme pe magistrala 2 de metrou, joi seară.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.