Incident în Marea Neagră între polițiștii de frontieră și echipajul unui pescador turcesc

×
Codul embed a fost copiat

Un incident petrecut în urmă cu o săptămână, în Marea Neagră, intre poliţiştii români de frontieră şi echipajul unui pescador turcesc, a ieşit la iveală după ce presa din Turcia a publicat imagini cu focurile de armă trase de ai noştri.

Trei marinari au fost răniţi, susţin ziariştii turci, iar nava de pescuit a fost avariată.

Marinarii din Turcia afirmă că se aflau la pescuit legal în apele internaţionale însă poliţiştii romani de frontieră spun că, de fapt, aceştia veniseră la braconat în apele noastre. De altfel, acelaşi pescador a mai fost implicat în alte trei dosare de braconaj, tot în sectorul litoral românesc.

Incidentul s-a petrecut pe 20 februarie, dar a fost făcut public abia în presa din turcia când pescarii au dat publicităţii imagini din timpul acţiunii poliţiştilor romani. Marinarii turci susţin că barca de pescuit de 14 metri "Ostik Șenol" a plecat din portul provinciei Ordu şi se afla la pescuit legal la 50 de mile de România, în apele internaţionale.

Acolo a fost identificată de gardă de coastă. Ziariştii turci spun că trei marinari au fost răniţi, cel mai grav fiind comandantul pescadorului.

Citește și
Calcan
Comoara din Marea Neagră pe care românii nu sunt capabili să o valorifice. „E mai rar”
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

La rândul lor, poliţiştii de frontieră romani susţin că pescadorul turcesc se afla de fapt la aproximativ 65 mile Est Constantă, în Zona Economică Exclusivă, unde România are drepturi suverane. Turcii au fost somaţi să se oprească pentru o verificare, dar au încercat să fugă spre apele internaţionale.

Urmărirea pescadorului a continuat minute în şir, dar ca să fugă de poliţiştii noştrii de frontieră, vaporul turcesc a cerut ajutor prin radio unei alte nave înregistrată la Istanbul pe care a folosit-o, apoi, drept scut. În cele din urmă, marinarii turci au reuşit să scape.

Potrivit poliţiştilor de frontieră romani, Nava "Ostik Senol" a fost implicată și în anii anteriori în activități infracționale, echipajul fiind implicat în trei dosare penale.

În cazul de pe 20 februarie, cercetările sunt făcute de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.

Pe de altă parte, autorităţile romane spun că pescuitul ilegal săvârșit de nave de pescuit cu pavilion Turcia s-a intensificat începând cu anul 2002 în Zona Economică Exclusivă a României.

Numai în 2018, au fost confiscate peste 1400 de kg de calcan și au fost recuperate din apă aproximativ 33 km de plase de diferite tipuri

Calcanul este unul dintre cei mai căutaţi peşti în restaurantele din Turcia, iar o porţie de câteva sute de grame se vinde şi cu 30 de euro.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!a 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Una dintre cele mai delicioase specii marine, descoperită în Marea Neagră. Rolul NASA
Una dintre cele mai delicioase specii marine, descoperită în Marea Neagră. Rolul NASA

Cercetătorii români de la Institutul Marin au descoperit în Marea Neagră rezerve considerabile de scoici numite vongole, şi considerate printre cele mai gustoase sortimente.

Comoara din Marea Neagră pe care românii nu sunt capabili să o valorifice. „E mai rar”
Comoara din Marea Neagră pe care românii nu sunt capabili să o valorifice. „E mai rar”

Marea Neagră ascunde o comoară pe care suntem incapabili să o valorificăm. Este vorba despre calcan, un pește pe care restaurantele din străinătate îl vând cu zeci de euro pentru câteva sute de grame.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie
Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie

Astăzi, 12 iunie, Institutul Național de Statistică ar fi trebuit să anunțe, conform calendarului oficial, statistica legată de starea și de evoluția salariului mediu pe economie la nivelul lunii aprilie. Ieri INS a anunțat că amână datele.