Incendiu puternic la o locuință socială din Constanța. Pompierii s-au luptat cu flăcările timp de cinci ore

×
Codul embed a fost copiat

Un incendiu puternic a mistuit luni seară o locuință socială din Eforie Nord. În clădire erau trei persoane care au apucat să iasă la timp, așa că nu au fost rănite.

Pompierii au reușit să stingă flăcările după mai bine de 5 ore de eforturi, iar anchetatorii urmează să stabilească exact cauza incendiului.

Flacările se întindeau pe 300 de metri pătrați în momentul în care pompierii au ajuns la locul incendiului. Ajutat de vânt, focul a cuprins rapid toată casa cu 20 de locuințe sociale.

Bărbat: Nu știm de la ce a luat foc, întâmplător s-ar putea să fi luat de la scurtcircuit. Nu am salvat absolut nimic. Nu știu acuma, să vedem ce o să decidă domnul primar."

Vecin:Le-a luat foc, așa am înțeles. 2 familii erau, dar erau cu copii… Aici era plin de barăci când eram eu copil și asta rămăsese ultima, cred că n-a mai avut unde să-i bage, locuințe sociale ceva de genul și se dau la rând, așteptau.

Citește și
Incendiu violent de vegetație în Bacău. Au ars șase hectare
Incendiu violent de vegetație în Bacău. Au ars șase hectare
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Răzvan Parconie, purtător de cuvânt ISU:La momentul izbucnirii incendiului în interior se aflau trei persoane care s-au evacuat. Echipajul SMURD a acordat primul ajutor unei persoane care suferise atac de panică, dar aceasta a refuzat ulterior transportul la spital.

În această dimineață, la locul incendiului au ajuns mai mulți anchetatori. Polițiștii criminaliști continuă cercetările, adună probe de la fața locului și încearcă să afle toate împrejurările în care s-a întâmplat acest incendiu puternic.

Prima ipoteză privind izbucnirea incendiului este un scurt circuit la instalația electrică, susțin anchetatorii. Casa nu avea sistem de încălzire, iar cei care locuiau în camerele sociale obișnuiau să folosească reșouri sau calorifere electrice.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Incendiu de proporţii în centrul Parisului.
Incendiu de proporţii în centrul Parisului. "Este îngrozitor"

Un incendiu puternic a izbucnit, sâmbătă dimineață, în apropierea Operei din Paris. Focul s-a aprins într-o clădire de birouri de pe Boulevard des Capucines, informează Mirror.

Incendiu violent de vegetație în Bacău. Au ars șase hectare
Incendiu violent de vegetație în Bacău. Au ars șase hectare

Misiune dificilă vineri seară pentru pompierii din Bacău, după ce au fost solicitați să intervină la un incendiu de vegetație care se extindea rapid.

Incendiu la o locuință din Florești. Cinci echipaje de pompieri au intervenit
Incendiu la o locuință din Florești. Cinci echipaje de pompieri au intervenit

Flăcări uriașe au mistuit o locuință din Florești, județul Prahova. Oamenii au sunat la 112, iar 5 echipaje de pompieri au ajuns la locul incendiului.

Un bărbat de 78 de ani a murit carbonizat, după ce casa i-a fost mistuită de un incendiu. Bătrânul locuia singur
Un bărbat de 78 de ani a murit carbonizat, după ce casa i-a fost mistuită de un incendiu. Bătrânul locuia singur

Un bărbat de 78 de ani din Alba a murit carbonizat, după ce locuinţa i-a fost mistuită de un incendiu puternic.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă