Incendiu puternic într-o pădure din Caraș-Severin. Focul ar fi fost pus intenționat

×
Codul embed a fost copiat

Este alertă în judeţul Caraş-Severin, unde arde o parte din pădure! Focarul este aprins de câteva zile, însă până acum nu s-a reuşit stingerea lui completă. Misiunea salvatorilor este îngreunată şi de condiţiile atmosferice din zonă.

Până acum au ars 40 de hectare de pădure, iar marți s-a reunit şi Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă din judeţ.

Se caută soluţii pentru stingerea flăcărilor, însă misiunea este dificilă, din cauza terenului greu accesibil. A fost adus în zona inclusiv un elicopter de stingere, însă aparatul de zbor nu poate interveni, pentru că este ceata densă. 130 de pompieri şi pădurari, din toate judeţele învecinate, intervin acolo, însă până acum, munca lor pare zadarnică.

Potrivit pompierilor, cineva a aprins focul intenţionat, însă flăcările au scăpat de sub control. O anchetă va lămuri cine se face vinovat de acest dezastru.

 

Citește și
incendiu
Incendiu puternic la o casă din județul Neamț. Trei persoane au fost transportate la spital
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
11 animale au pierit într-un incendiu, în Cluj. Focul ar fi fost pus intenționat
11 animale au pierit într-un incendiu, în Cluj. Focul ar fi fost pus intenționat

11 animale au murit în urma unui incendiu puternic care a avut loc luni noapte în localitatea Călățele din judeţul Cluj, la o fermă de bovine.

Incendiu puternic la o casă din județul Neamț. Trei persoane au fost transportate la spital
Incendiu puternic la o casă din județul Neamț. Trei persoane au fost transportate la spital

Un incendiu puternic a mistuit aseară o locuinţă dintr-o comună din judeţul Neamț.

Alarmă în portul Galaţi, după ce o navă a luat foc. Ce au descoperit apoi pompierii
Alarmă în portul Galaţi, după ce o navă a luat foc. Ce au descoperit apoi pompierii

S-a dat alarma, luni dimineaţă, în portul Galaţi. Muncitorii de la docuri au văzut cum iese fum gros din interiorul unei nave aduse la reparaţii şi au sunat la pompieri.

VIDEO. Imagini filmate în clubul Colectiv pentru prima dată după 4 ani de la tragedie
VIDEO. Imagini filmate în clubul Colectiv pentru prima dată după 4 ani de la tragedie

Pentru prima dată de la producerea tragediei din Colectiv, după aproape 4 ani de la moartea a zeci de tineri, presa a primit aprobare să filmeze în clubul unde pe 30 octombrie 2015 a avut loc concertul trupei Goodbye to Gravity.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.