Incendiu la motorul unui tren personal în care se aflau 60 de pasageri, în Argeș

incendiu tren
ISU Argeș

Pompierii din Argeş au intervenit, marți seară, pentru stingerea unui incendiu, care a izbucnit la motorul unui tren personal în care se aflau 60 de pasageri.

 

În această seară, pompierii argeşeni au fost sesizaţi cu privire la izbucnirea unui incendiu în zona motorului unui tren personal, aflat între gările Piteşti şi Pârvu. S-au asigurat măsuri specifice de prevenire şi stingere ale incendiilor de către pompieri, la faţa locului fiind fumegaţie din zona compartimentului motor, unde au ars elemente combustibile”, a transmis, marţi seară, ISU Argeş.

Sursa citată a precizat că nu au fost victime sau persoane care să necesite primul ajutor calificat.

Trenul a putut continua deplasarea către Gara Pârvu cu aproximativ 60 de persoane la bord, acestea fiind preluate de către un alt tren pentru a ajunge la destinaţii”, au mai transmis pompierii.

Potrivit acestora, cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost scurgerea lichidelor combustibile pe suprafeţele elementelor fierbinţi din zona motorului.

Citește și
locomotiva
Un nou incident feroviar în România. O locomotivă a luat foc în județul Iași
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Incendiu la bordul unui avion, de la bateria unei țigări electronice. Focarul a izbucnit la 2.000 de metri
Incendiu la bordul unui avion, de la bateria unei țigări electronice. Focarul a izbucnit la 2.000 de metri

Bateria unei țigări electronice a explodat în timpul unui zbor, iar cabina pasagerilor s-a umplut cu fum. La bord a izbucnit și un incendiu, stins repede de călători.

Un nou incident feroviar în România. O locomotivă a luat foc în județul Iași
Un nou incident feroviar în România. O locomotivă a luat foc în județul Iași

Pompierii au fost solicitaţi să intervină în Gara Scânteia pentru a stinge un incendiu izbucnit la locomotiva trenului Regio care circulă pe ruta Tecuci - Iaşi, 200 de persoane fiind evacuate.

Incendiu în București. A luat foc un imobil lipit de o clădire de birouri, cu opt etaje
Incendiu în București. A luat foc un imobil lipit de o clădire de birouri, cu opt etaje

A fost mobilizare de forțe, în Sectorul 1 al Capitalei, din cauza unui incendiu!

Tragedie în ziua nunții. O mireasă a murit după ce un incendiu i-a cuprins casa, cu câteva ore înainte de a se căsători
Tragedie în ziua nunții. O mireasă a murit după ce un incendiu i-a cuprins casa, cu câteva ore înainte de a se căsători

Ar fi trebuit să fie una dintre cele mai fericite zile din viața ei, însă o mireasă a avut parte de un sfârșit tragic. A murit după ce un incendiu violent i-a cuprins casa chiar în ziua nunții sale, scrie Mirror.

Incendiu violent într-un apartament din Buzău. O femeie de 55 de ani a murit, iar mama sa a suferit răni grave
Incendiu violent într-un apartament din Buzău. O femeie de 55 de ani a murit, iar mama sa a suferit răni grave

O femeie de 55 de ani a murit, iar mama ei are arsuri de gradul al doilea, după ce un incendiu le-a cuprins apartamentul din Buzău.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.